Scandalul azilelor groazei: Ministrul muncii Marius Budăi spune că demisia sa nu contează acum. În schimb, Marius Budăi cere un moment zero de la care totul să se schimbe.
Oficialul conduce Ministerul Muncii, instituție, care potrivit dezvăluirilor Centrului de Investigații Media și a celor de la Buletin de București, a fost sesizată încă din noiembrie 2021 cu privire la relele tratamente din aceste azile.
„Eu cred că nu contează demisia mea. Contează foarte mult ce facem de aici înainte”, spune Marius Budăi, după o întâlnire cu reprezentanți ai ONG din domeniul asistenței sociale. El afirmă că procesele verbale de control au fost puse la dispoziția DIICOT din luna februarie, anunță Mediafax.
„Concluziile au fost extrem de importante. Un prim pas spre a continua dialogul și a începe să luăm măsuri împreună ca să putem ajunge la dezideratul pe care ni-l dorim, Ministerul Muncii și societatea civilă, ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Am stabilit să facem împreună și să pun la dispoziția societății civile o procedură deschisă de selecție a tuturor celor care vor să partticipe la monitorizarea calității serviciilor oferite în asistență socială, dar și la monitorizarea drepturilor persoanelor cărora li se oferă servicii sociale. De asemenea, am închis o discuție pe o modificarea la legea asistenței sociale, astfel încât la începutul sesiunii parlamentare să fie depusă în parlament”, afirmă Marius Budăi.
Centrul de Resurse Juridice (CRJ) i-a transmis duminică o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu în care solicită demiterea ministrului Muncii, Marius Budăi. CRJ a fost prima organizație care a sesizat public abuzurile din căminele de bătrâni din Voluntari.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!