Mihai Șora a reacționat la gafa făcută de ministrul Finanțelor Dan Vîlceanu. Filosoful consideră că dacă nu cunoști valoarea salariului minim pe economie „ești complet desprins de realitatea factuală”.
„Salariul minim pe economie nu este o abstracție plutitoare pe cerul infinit al finanțelor; este o unitate de măsură, întocmai cum metrul etalon este pentru distanțe – și anume: unitatea de bază. Dacă n-o cunoști sau o aproximezi înseamnă nu doar că ești complet desprins de realitatea factuală (și deci indiferent față de ea), ci și că sistemul tău de măsurare (și de referință) funcționează după alte cifre, alte criterii, altă socoteală decât aceea a coșului vital. Iar neconcordanța aceasta nu poate avea decât efecte dezastruoase: unuia care nu știe tabla înmulțirii nu-i poți cere să rezolve integrale și ecuații.”, spune Mihai Șora, într-o postare pe Facebok.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!