Mircea Diaconu spune despre Viorica Vodă că atunci cand ea a povestit, la Premiile Gopo 2022, despre hărţuirea sexuală la care a fost supusă, s-a lăsat inspirată de moda de la Hollywood. „Toată povestea asta cu Viorica Vodă de acum două seri a început în culise. Ea era foarte enervată că, mă rog, are o vârstă şi ea, şi nu a fost angajată niciodată”, a afirmat actorul.
Contactat de FANATIK, Mircea Diaconu a vorbit despre fenomenul hărțuirii sexuale și despre cazul reclamat de actrița Viorica Vodă, convins fiind că totul ține de moda de la Hollywood, de fenomenul #Metoo și că așa ceva nu se întâmplă în România.
„La Gala Gopo s-au dat premii, lucruri incomparabil mai interesante despre subiectul despre care mă întrebați. Nu am știu nimic, atunci am aflat, de aia m-am și mirat, toată lumea m-a surprins cum mă miram. Au trecut totuși 20 de ani de atunci…
Hai să vă explic cum văd eu lucrurile. Vorbim de hărțuire din clipa în care la Hollywwod a fost un succes mondial. Totul a plecat de acolo. Eu știam că asta se numește bârfă de culise, amantlâc, inclus fenomenului teatral. S-au scris cărți despre primadone care făceau carieră în felul acesta”, a declarat, pentru FANATIK, Mircea Diaconu, cel care a jucat în Filantropica alături de Viorica Vodă.
„La americani, când s-a început cu povestea cu #Metoo ăla, a devenit hărțuire. Altfel este o formă de amantlâc, inclusă profesiei. Acum, nu știu foarte exact, pentru că sunt cazuri și cazuri… În tot ce am văzut de-a lungul a zeci de ani au fost cariere care s-au bazat pe genul ăsta, dar au fost și de-o parte și de cealaltă. Ori hărțuirea, așa cum vine ea ca produs Hollywood, este făcută de regizor, de producători, de directori, cei care contează nu de actori. Actorii nu contează”, a mai explicat Mircea Diaconu.
Mărturia făcută de Viorica Vodă pe scena de la Gala Premiilor Gopo este văzută de Mircea Diaconu ca fiind una care nu își avea rostul.
„Au fost băieți care au devenit celebri, care au făcut cariere mari și are au început pe lângă o doamnă, din profesie, ceva mai în vârstă și mai dispusă, înțelegeți ce vreau să spun. În toate sensurile funcționează asta. Dar să faci din asta o problemă, zic eu, nu este cazul.
Lumea teatrală și cinematografică s-a descurcat foarte bine, zic eu, până să înceapă nebunia asta din America. Care a plecat ca o modă”, spune Mircea Diaconu.
Viorica Vodă a oferit un moment curajos pe scena Premiilor Gopo, vorbind public despre hărţuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografică şi în lumea teatrului din România, după rolul său din Filantropica.
„Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere şi consecinţele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărţuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulţi directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost. Să nu credeţi că vreau acum să mă reinventez iniţiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba. Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii şi mai ales a unei fete care este aici în sală şi are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început şi îşi va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie ruşine. Atunci când va fi într-o lume a bărbaţilor sau a femeilor care, din educaţie sau lipsa de educaţie, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generaţia noastră am crescut cu ruşine, cu pudoare” – a declarat aceasta pe scenă, vizibil emoţionată şi afectată de cele relatate, potrivit culturaladubă.ro.
Momentul poate fi urmărit 4.40.00.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!