Mircea Geoană a demisionat din funcţia de secretar general adjunct al NATO, relatează Europa Liberă. În zilele următoare, este aşteptat anunţul privind candidatura sa la Preşedinţie.
Marţi, Geoană a avut o discuţie cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe care l-a informat despre decizia pe care a luat-o. Informaţia a fost confirmată pentru Europa Liberă atât de către secretarul general adjunct, cât şi de către surse NATO, relatează News.ro.
Mircea Geoană îşi încheie mandatul de secretar general adjunct al NATO în 10 septembrie.
Germanul Boris Ruge, actual secretar general adjunct pentru afaceri politice şi politica de securitate al Alinaţei, care conduce echipa responsabilă cu afacerile politice din cadrul Statului Major Internaţional al NATO, îl va înlocui pe Geoană.
Geoană declara, în 25 august, la Digi 24, referitor la candidatura la prezidenţiale, că la nivel personal, decizia sa este luată, dar trebuie să mai aştepte câteva zile.
”Voi anunţa decizia, în momentul în care voi termina mandatul la NATO”, a subliniat el.
Mircea Geoană, acum în vârstă de 66 de ani, este din octombrie 2019 secretar general adjunct al NATO. A fost preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) din 2005 până în 2010, iar în 2009 a fost candidatul partidului la funcţia de preşedinte al României. A pierdut cursa la limită în faţa lui Traian Băsescu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!