Acum la Digi FM SOPHIE ELLIS-BEXTOR - Murder on the dance floor

Nicolae Ciucă: Am convenit cu Rafila să găsim soluţii pentru a reintroduce certificatul verde în dezbaterea Parlamentului

PNL_CIUCA_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă spune că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a găsi soluţiile prin care legea privind certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodusă în dezbaterea Parlamentului.

„Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament. Şi în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să poată să fie aplicat”, a spus marți Ciucă, aflat într-o vizită la Giurgiu, răspunzând la o întrebare din partea jurnaliștilor.

Ciucă nu a precizat când ar putea fi adoptată legea.

„Daţi-mi voie să nu estimez un timp”, a spus el, citat de Agerpres.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală”, a adăugat premierul.

Ciucă a mai fost întrebat despre posibilitatea eliberării certificatului verde şi la zece zile după prima doză. El că ministrul Sănătăţii, împreună cu ceilalţi specialişti, va veni cu o propunere concretă în cuprinsul proiectului de lege care va fi supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi atunci se vor stabili soluţiile.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Scandal în Parlamentul Serbiei/ Foto: X
Scandal în Parlamentul Serbiei. Opoziția a aprins fumigene în sala de ședință și a vărsat apă...
Bucharest, Romania. 1st Oct, 2024: Toni Grebla, president of the Romanian Permanent Electoral Authority (AEP), hold a press conference about the preparations made by the institution for the presidential and parliamentary elections. Romanians are called to
Revocarea din funcţie a şefului AEP, Toni Greblă, aprobată de Parlament
Camera Deputaților
Camera Deputaților se reunește luni dimineață pentru a-și alege președintele
Bucharest,,Romania,-,October,14,,2024:,Panorama,With,The,Chamber
Deputaţii și senatorii au depus jurământul de credinţă
Te-ar putea interesa și
Anamaria Gavrilă
Scandal în Parlament, în prima zi a noului legislativ: Şefa POT a dat cu mâna peste...
fostul premier Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă: „Susţin toate eforturile necesare pentru clarificarea oricăror suspiciuni şi...
Rares Bogdan
Rareș Bogdan vrea ca PNL să intre în opoziție: "Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că...
ciuca
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL
Partenerii noștri
Digi24 Primele declarații ale tânărului care a fost ținut captiv timp de 20 de ani de mama sa vitregă. „Sunt un supraviețuitor”
Primele declarații ale tânărului care a fost ținut captiv timp de 20 de...
DigiSport Man. United, Tottenham, Bodo/Glimt și Bilbao sunt în semifinalele Europa League! Toate rezultatele serii
Man. United, Tottenham, Bodo/Glimt și Bilbao sunt în semifinalele Europa...
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea...
Stirile Kanal D Anchetă după moartea lui Rareș, prieten cu dealerul lui Vlad Pascu. Fratele tânărului decedat, detalii despre ultimele ore din viața lui „Castron": „Îl auzeam cum face urât"
Anchetă după moartea lui Rareș, prieten cu dealerul lui Vlad Pascu...
ProFM E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Interior,Of,Airplane,With,Passengers,On,Seats,And,Stewardess,In
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine...
Marco Rubio
Administrația Trump va aborda cu liderii europeni problema libertății de exprimare, anunță...
Columbia declară stare de urgenţă sanitară din cauza îmbolnăvirilor şi deceselor provocate de febra galbenă/ Shutterstock
Columbia declară stare de urgenţă sanitară din cauza îmbolnăvirilor şi deceselor provocate de...
Gold,Bars,And,Financial,Concept,,Studio,Shots
Preţul aurului a atins un nou maxim istoric. Cât a ajuns să coste un gram