Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va aproba în ședința de luni ordonanţa de urgenţă pentru acordarea de vouchere românilor din categoriile vulnerabile. 3 milioane de persoane vor beneficia de aceste vouchere.
„Astăzi, pe ordinea de zi avem două ordonanţe deosebit de importante pentru programul nostru guvernamental. Ambele fac parte din reglementările pe care şi le-a asumat Guvernul pentru punerea în aplicarea a programului Sprijin pentru România şi în felul acesta reuşim să conturăm întreg setul de măsuri pentru ca pachetul să devină funcţional”, a spus premierul.
„Prima ordonanţă de urgenţă pe care o vom adopta astăzi este cea referitoare la voucherele care vor fi acordate cetăţenilor cu nevoi, în sensul în care pot să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. E vorba de 3 milioane de persoane care vor beneficia de aceste vouchere, o dată la două luni. E o măsură a cărei valoare totală e de aproximativ 3,1 miliarde lei, iar 50%, jumătate din aceşti bani vor proveni din fonduri europene”, a adăugat Ciucă, în deschiderea ședinței de Guvern.
Printr-o altă ordonanță aprobată de Guvern este alocată o a doua tranşă de 3,5 miliarde lei pentru proiecte de investiţii, banii provenind tot din fonduri europene.
„Cea de-a două ordonanţă de urgenţă este cea prin care continuăm să susţinem proiectele de investiţii. Pratic este o soluţie guvernamentală prin care reuşim ca, la mai puţin de o lună, să venim cu acel sprijin de aproximativ 5,2 miliarde lei. Ordonanţa de urgenţă pe care o aprobăm astăzi se referă la cea de-a doua tranşă, în valoare totală de 3,5 miliarde lei şi acestea sunt fonduri care vin, de asemenea, din fondurile alocate de la UE. E o măsură care aduce beneficii pe termen mediu şi lung şi, de asemenea, apreciem ca fiind foarte importantă pentru că va duce la finalizarea obiectivelor importante de investiţii şi discutăm aici de peste 7.000 de proiecte care îşi vor găsi finalitatea prin această măsură”, a explicat premierul.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!