Persoanele suspectate sau confirmate cu boli și afecțiuni alergice vor beneficia de acum încolo de analize gratuite. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede acest lucru dar și alte măsuri care vin în sprijinul acestor pacienți cu alergii.
Prin ordin al ministrului Sănătății se va înființa un registru electronic național de evidență și urmărire a afecțiunilor alergice și imunologice.
Aici vor fi trecute de către medicii specialiști toate persoanele care în urma controalelor sunt diagnosticate sau prezintă risc de a dezvolta boli sau afecţiuni alergice. Tot medicii vor face modificări dacă situația pacientului se schimbă pe parcurs.
Toate analizeze și testele specifice necesare diagnosticării unor astfel de afecțiuni vor fi decontate, se mai arată în legea promulgată de șeful statului.
În plus persoanele care prezintă risc de şoc anafilactic beneficiază, anual şi în mod gratuit, de două doze de adrenalină pentru autoinjectare. Au nevoie doar de un document medical eliberat de medicul specialist.
Mai mult grădinițele și școlile vor trebui să le asigure copiilor diganosticați cu alergii un meniu care să țină cont de specificațiile medicului alergolog sau să le dea voie copiilor să vină de acasă cu mâncarea.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!