Un avion MiG-21 al aviaţiei române a dispărut de pe radar după ce a decolat miercuri seara de la baza Mihail Kogălniceanu într-o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. Elicopterul trimis să-l caute s-a prăbuşit, iar cei 7 membri ai echipajului au murit. Joi, la ora 2:00, MApN a anunțat că pilotul avionului de vânătoare a fost găsit decedat.
Pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, 2 martie, în judeţul Constanța, şi-a pierdut viaţa, anunță MapN într-un comunicat.
Pilotul avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.
O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Conducerea Ministerului Apărării îşi exprimă regretul pentru tragicul accident şi este alături de familia îndoliată a căpitanului căzut la datorie.
Joi, 3 martie, în toate unităţile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național vor fi organizate ceremonii militare și religioase de comemorare pentru militarii căzuți la datorie.
Aeronava prăbușită în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită, făcea parte dintr-o formație de două avioane MiG-21 LanceR care executa misiuni de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, mai informează MApN în comunicat.
Legătura radio a turnului de control cu aeronava prăbușită a fost pierdută la ora 20:00, iar la ora 20:03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei.
Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor.
Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a declarat că nu există, în acest moment, alte indicii legate de prăbușirea avionului MiG-21 Lancer în afară de condițiile meteo proaste și starea tehnică a aeronavei. Ministrul a exclus, de asemenea, posibilitatea unui atac asupra aeronavei.
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe, după ce 7 oameni au murit în urma prăbușirii unui elicopter IAR 330 Puma, în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța.
„În această noapte tragică pentru aviația din România, gândurile mele se îndreaptă spre familiile îndoliate și greu încercate de această pierdere dramatică. Le transmit condoleanțe și multă putere în aceste clipe dureroase!” a transmis președintele Klaus Iohannis.
De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a transmis şi el un mesaj de condoleanţe.
„Sunt profund îndurerat de tragicul sfârșit al militarilor români care au pierit în această seară, în Dobrogea”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook. „ Vom păstra vie memoria celor căzuți în misiunile de apărare a României”, a spus premierul.
În accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, miercuri, 2 martie, şi-au pierdut viaţa 7 militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române.
Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.
Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.
Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 în vârstă de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.
Caporal Lateș Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit și avea doi copii.
Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, căsătorit, un copil.
Maistru militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.
Maistru militar cls II Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005, căsătorit, doi copii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!