Un agent de poliţie din Râmnicu Sărat este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier şi a refuzat testarea alcoolemiei. Zilele trecute, același polițist din Buzău a fost implicat într-un scandal cu o prostituată și există suspiciunea că ar fi fost drogat.
Agentul a lovit în noaptea de vineri spre sâmbătă două mașini care staționau pe marginea drumului, la Topliceni, în apropiere de Râmnicu Sărat. Colegii bănuiesc că era băut, dar bărbatul a refuzat să fie testat după accident.
În urmă cu două zile, polițistul a mers îmbrăcat în uniformă la o prostituată, a refuzat să plătească, iar femeia a sunat la 112. Când au intervenit, colegii polițistului l-au testat, iar rezultatele au arătat că agentul consumase droguri.
El are acum dosar penal și este cercetat disciplinar pentru ambele incidente.
„Din primele date de la faţa locului a reieşit că, în timp ce conducea pe direcţia Râmnicu Sărat către Buda, un şofer în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Sărat, a intrat în coliziune cu două autovehicule, staţionate. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Buzău, citat de Agerpres. Existând suspiciuni că şoferul s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii care au intervenit la faţa locului au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă au fost refuzaţi. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru refuzarea sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.
Potrivit IPJ Buzău, agentul de poliţie era deja cercetat disciplinar, în urma unui incident în care a fost implicat în noaptea de 12 spre 13 ianuarie. „Precizăm că încă din data de 13 ianuarie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a dispus cercetarea disciplinară cu privire la agent, iar în această seară, s-a dispus o nouă cercetare disciplinară, urmând ca în perioada imediat următoare să fie sesizat Consiliul de Disciplină în vederea luării măsurilor legale care se impun. Menţionăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău se delimitează de astfel de comportamente şi pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară în condiţii fermitate maximă”, se mai arată în comunicat.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!