Premierul Nicolae Ciucă a declarat că analizează dacă îşi va depune candidatura la preşedinţia PNL, precizând că nu a luat deocamdată o decizie în acest sens. Pe de altă parte, el crede că Florin Cîţu ar trebui să mai rămână preşedinte al Senatului.
"Atunci când voi lua o decizie în acest sens, o voi face. Eu până în acest moment nu am luat o decizie. Doar ce s-au finalizat lucrările Consiliului Naţional. Astăzi nu s-a discutat despre nicio propunere", a declarat Ciucă, duminică, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă intenţionează să-şi depună candidatura la şefia PNL, el a răspuns: "Analizez", relatează Agerpres.
Premierul a precizat că că a fost prezent, duminică, la ambele şedinţe ale conducerii PNL, unde a prezentat măsurile luate de Executiv în ultima perioadă.
"Am avut posibilitatea să prezint tuturor membrilor modul în care se desfăşoară activitatea Executivului şi care sunt preocupările şi măsurile care au fost luate, astfel încât să luăm măsurile necesare pentru asigurarea tuturor celor necesare, astfel încât să depăşim criza preţurilor la energie, la gaze şi, desigur, să facem faţă provocărilor crizei de securitate generate de invazia forţelor ruse în Ucraina. Şi, de asemenea, tot ceea ce am reuşit să realizăm până în acest moment, astfel încât să putem să îndeplinim jaloanele şi ţintele din PNRR. De asemenea, să analizăm posibilităţile noastre, astfel încât să putem să beneficiem de flexibilizarea oferită de Comisie în ceea ce priveşte folosirea fondurilor europene pentru celelalte măsuri pe care Guvernul trebuie să le ia", a declarat premierul.
Întrebat dacă Florin Cîţu ar trebui să mai rămână preşedinte al Senatului, el arătat că nu există motive pentru care ar trebui ca acesta să plece din funcţie.
"În acest moment, nediscutându-se alte demersuri, şi având în vedere tot ceea ce s-a petrecut la nivelul PNL, nu văd de ce ar trebui să plece din această funcţie. Ar fi fost bine să vină (la şedinţe - n.r.), da", a afirmat Nicolae Ciucă.
Congres extraordinar al PNL, la 10 aprilie
Congresului extraordinar al PNL, în vederea alegerii unui nou preşedinte, ar urma să aibă loc pe data de 10 aprilie, iar moţiunile vor putea fi depuse până pe 6 aprilie, a anunţat preşedintele interimar al partidului, Gheorghe Flutur.
Gheorghe Flutur a anunţat că va deţine funcţia de preşedinte interimar al PNL, până la organizarea Congresului extraordinar al formaţiunii, conform deciziei luate în unanimitate, duminică, de Biroul Politic al liberalilor.
Totodată, Lucian Bode va deţine funcţia de secretar general interimar (funcția din care Dan Vîlceanu și-a dat demisia - n.r.), conform unei decizii adoptate tot în unanimitate, de acelaşi for.
Deciziile vin în contextul demisiei lui Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al PNL.
Întrebat cum vede perspectiva unei alegeri a lui Nicolae Ciucă în funcţie de preşedinte al PNL, în condiţiile în care ar fi vorba despre al treilea lider liberal pentru care ar exista o derogare în ce priveşte vechimea, Gheorghe Flutur a arătat că se va alege soluţia cea mai bună: "PNL este un partid dinamic şi totdeauna alege soluţia cea mai bună. (...) Există instituţia derogării".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!