Primii salvatori români trimişi în Turcia s-au întors acasă. Cei 55 de medici şi asistenţi SMURD, alaturi de cei patru câini, au ajuns azi noapte la Baza 90 de la Otopeni, cu două avioane Spartan.
Printre cei pe care i-au salvat se află un băiat de 16 ani, pentru scoaterea căruia de sub dărâmături românii au lucrat 20 de ore.
Salvatorii au fost așteptați la întoarcerea acasă de premierul Nicolae Ciucă, ministrul de interne Lucian Bode și șeful DSU Raed Arafat.
Premierul Nicolae Ciucă le-a mulțumit salvatorilor pentru cum și-au desfășurat misiunea și le-a spus că au reușit să redea speranța celor deznădăjduiți.
„În nume personal, în numele Guvernului României să vă spun un simplu mulțumesc pentru modul în care v-ați îndeplinit misiunea. Ați fost emisarii României, alți fost cei care ați dus cu dumneavoastră compasiunea, solidaritatea și empatia poporului român față de poporul turc greu încercat de această tragedie. Modul în care ați acționat, modul în care ați reușit să salvați viețile a patru cetățeni turci reprezintă acel gest prin care, în situații disperate, ați reușit să redați speranța unor oameni deznădăjduiți că pot să fie salvați și faptul acesta vi se datorează dumneavoastră, care prin devotament, curaj, profesionalism, ați făcut cinste României și ați dat dovadă de maximă umanitate. Încă o dată, vă asigur de aprecierea și respectul meu, de aprecierea și respectul Guvernului României și, totodată, iată, aici, prezenți reprezentanți ai comunității turce, ai Ambasadei Republicii Turcia la București, care au venit să vă mulțumească pentru modul în care ați acționat. Vă mulțumesc! Bine ați venit acasă și meritați să vă odihniți după cele 10 zile în care ați făcut totul pentru a salva vieți. Vă mulțumesc”, a spus premierul.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, le-a spus salvatorilor români întorși acasă că au reprezentant România cu cinste, într-o misiunea contratimp pentru viață.
„Sunteți prima echipă care vă întoarceți din Turcia, din misiunea dificilă de căutare și salvare vieți la care românia a răspuns prezent din prima clipă a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, fiind și prima țară care a ajuns pe teritoriul turc după cumplitul cutremur care a provocat un dezastru de proporții. Ne-ați reprezentat cu cinste și de această dată timp de 10 zile în care ați fost angajați total într-un maraton contratimp pentru viață. Spiritul de salvator și dedicarea față de profesie v-au determinat din nou, după misiunea de anul trecut din Albania, să fiți unde este mare nevoie de ajutor. Mi-am dorit să fiu prezent la întoarcerea voastră acasă pentru că vreau să vă transmit personal aprecierea mea și pot să spun a tuturor românilor pentru eforturile extraordinare pe care le-ați făcut în aceste zile, pentru modul exemplar în care v-ați organizat misiunile și pentru modul demn în care ați reprezentat România. Imaginile cu voi în acțiune, mărturiile de la fața locului, faptul că ați ținut în brațe oameni salvați de sub dărâmături sunt expresia profesionalismului, devotamentului și spiritului de sacrificiu . Prin voi, România a dovedit încă o dată că are capacitatea să furnizeze expertiză în zona de protecție civilă și situații de urgență, fiind un partener capabil să ofere sprijin tuturor cetățenilor europeni aflați în nevoie. Putem doar să ne imaginăm emoțiile pe care le-ați trăit, lucrând efectiv sub privirile unor oameni disperați care și-au văzut destinele frânte și care duc acum o povară greu de îndurat, a pierderii celor dragi. Ne-am îngrijorat pentru voi, știm că v-ați expus unor riscuri și de aceea ne bucurăm să vă vedem sănătoși. Am convingerea că misiunile din aceste zile, prin care v-au fost puse la încercare propriile capabilități și v-a fost testat modul de intervenție vor contribui la cosolidarea expertizei pentru acțiunile viitoare”, a spus Bode.
„Ne-ați făcut mândri prin ce ați realizat în aceste zile. Sunteți și de această dată eroii noștri și un exemplu de solidaritate demn de urmat”, le-a mai spus Bode salvatorilor.
Raed Arafat, secretar de stat MAI: Vă urez tuturor odihnă plăcută și bine ați revenit, încă o dată, acasă! Mulțumesc!
Alți 59 de salvatori români sunt încă în zonele grav afectate de cutremur și vor reveni și ei curând în România.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!