Primele doze de vaccin împotriva COVID-19, au ajuns în țară pe la Vama Nădlac 2, vineri, în ziua de Crăciun, în jurul orei 13.40. Vaccinul, dezvoltat de BioNTech și Pfizer, e primul căruia i s-a acordat de către Comisia Europeană autorizația condiționată de punere pe piață, relatează Mediafax.
Vaccinurile vor ajunge sâmbătă dimineață la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, fiind desemnat de altfel ca centru național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Ora aproximativă de sosire a vaccinurilor la Institutul Cantacuzino este 07.00.
Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.
Evenimentul de vaccinare de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 09.00.
În aceeași zi, acțiuni similare vor fi organizate și în celelalte nouă spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, după ora 10.00
Evenimentele vor fi transmise live pe toate paginile de Facebook instituționale ale Guvernului României.
În primă instanță va fi vaccinat personalul medical, urmând ca la anul să fie vaccinate persoanele din grupele de risc, iar, apoi, populația generală. Vaccinarea, care va fi voluntară și gratuită, se va face pe bază de programare.
Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a explicat modul de administrare a vaccinului.
„Vaccinul se administrează în momentul de fațã, din tipurile de vaccin care vor primi autorizare, intramuscular, într-o schemă cu douădoze, iar persoanelor sub 16 ani pentru moment nu există o indicație de utilizare, nu sunt suficiente date care să asigure această recomandare la acest moment”, a mai spus Valeriu Gheorghițã.
Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 608.561 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 523.829 de pacienți au fost declarați vindecați.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!