Coaliția dă înapoi și le face o concesie magistraților aflați în grevă: procurorii și judecătorii se pot pensiona în aceleași condiții de acum și în următorii 5 ani.
Astfel, procurorii și judecătorii pot ieși la pensie până în 2028 indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime.
Cu magistrații protestând și blocând instanțele, coalitia a depus un amendament la Camera Deputaților care prevede o perioadă de grație pentru judecători și procurori. Timp de 5 ani de-acum înainte nimic nu se schimbă.
Ei beneficiază de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate.
De aceleași condiții de pensionare prevăzute de legile în vigoare acum beneficiază și celelalte categorii de pensionari speciali și pensionarii militari, în următorii cinci ani.
Inițiatorii amendamentului motivează că această prevedere este necesară pentru menţinerea în activitate a celor care deja ar îndeplini condiţiile de pensionare. Astfel sistemul public nu va fi destabilizat prin ieşirea la pensie a unui număr foarte mare de angajaţi.
După data de 31 decembrie 2028, regulile se schimbă.
Vârsta minimă de pensionare va crește până la 60 de ani în cazul magistraților, și 65 de ani în cazul celorlalte categorii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!