Potrivit unui proiect legislativ aflat în Parlament, pietonii care traversează strada cu ochii în telefon sau cu căștile în urechi ar putea fi amendați, scrie digi24.ro.
Parlamentarii au depus un proiect de lege conform căruia pietonii care folosesc telefoanele, căștile sau aparatele de fotografiat în timp ce traversează pe trecerea de pietoni sunt amendați cu până la 435 de lei. Aceștia consideră că pietonii care fac aceste gesturi își pun viața în pericol și astfel s-ar reduce numărul de accidente rutiere.
Potrivit Digi24, mai mulți pietoni intervievași au răspuns că au atenție distributivă, că sunt atenți și la trafic, deși au căști în urechi sau stau cu ochii în telefon sau că folosesc căști „care redau în mod ecou sunetele din jur”.
Aceștia nu văd un pericol în traversarea străzii în timp ce utilizază telefonul mobil sau căștile. În ciuda declarațiilor, în 2022, doar în București au avut loc 82 de accidente grave pe trecerile de pietoni.
Proiectul de modificare a Codului Rutier a fost depus la Senat, dar trebuie să treacă și de Camera Deputaților înainte de a ajunge la promulgare.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!