Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că a primit recent un raport din care reiese că în România există spitale cu instalaţii electrice nerevizuite, care sunt construite între anii 1890-1950.
"Se face în permanenţă o evaluare a secţiilor de terapie intensivă. Chiar am un raport foarte recent, apropo de situaţia instalaţiilor electrice care deservesc aceste secţii de terapie intensivă. Am fost şi eu tulburat citind acest raport - probabil o să vă punem la dispoziţie informaţii: există spitale care au instalaţii electrice nerevizuite, care sunt construite în intervalul 1890-1950. Oricât nu mă pricep eu la chestiunea cu instalaţiile electrice, cred că oricine îşi dă seama că astfel de spitale au probleme foarte serioase în ceea priveşte siguranţa pacienţilor", a arătat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă.
El a menţionat că ministerul nu poate renunţa la aceste spitale, dar a făcut apel inclusiv la autorităţile locale pentru a fi remediate problemele existente.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!