Acum la Digi FM SEAN PAUL - She Doesn-t Mind

Reuniune informală a judecătorilor CCR. Ce se analizează

CCR
Curtea Constitutională

Judecătorii Curţii Constituţionale a României s-au întrunit, vineri, într-o întâlnire informală, pentru a analiza dacă vor dezbate într-o şedinţă oficială cererile depuse privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Joi seară, instanţa constituţională a anunţat că cererile depuse privind anularea primului tur al prezidenţialelor urmează să fie examinate în cadrul procesului de validare a alegerilor.

CCR a precizat joi că poate analiza doar contestațiile candidaților din turul 2

"Având în vedere solicitările reprezentanţilor mass-media cu privire la primirea unor petiţii şi cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, Curtea Constituţională precizează că acestea au fost înregistrate şi urmează să fie examinate conform prevederilor constituţionale şi legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor'', se preciza într-un comunicat al CCR transmis presei.

În comunicat se menţiona că, în această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, Curtea poate examina contestaţii formulate de către candidaţii calificaţi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Curtea Constituţională a primit joi patru sesizări în care se solicită anularea rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Au depus sesizări în acest sens Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, publicaţia Calea Europeană şi candidatul independent Cristian Terheş.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța/ Foto: Ziarul de Constanța
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța...
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la câţiva metri de „Mona Lisa”/ Foto: captură video
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la...
Law,And,Justice,Symbols.,Bokeh,Background.
Opt poliţişti din Capitală, reţinuţi de procurori pentru corupţie
Pe aceeași temă
Nicusor Dan
Nicușor Dan: "În sondajul pe care l-am făcut, Călin Georgescu figura ca personalitatea...
Călin Georgescu
Călin Georgescu a decis să conteste în instanță reluarea alegerilor prezidențiale
Meta Platforms Photo Illustrations, Krakow, Poland - 31 Jul 2024
Un raport citat de Bloomberg dezvăluie o reţea secretă de pe Facebook care i-a vizat pe...
ministrul de externe britanic, David Lammy
Ministrul britanic de externe, după anularea alegerilor prezidențiale din România: "Sunt...
Te-ar putea interesa și
Traian Băsescu
Traian Băsescu, după anularea alegerilor prezidențiale: ”Până de curând ne certam pe cine să...
Capitoliul SUA
Departamentul de Stat din SUA, după anularea alegerilor prezidențiale din România...
Former President Trump campaigns in Grand Rapids, Michigan, USA - 05 Nov 2024
Donald Trump Jr., după anularea alegerilor prezidențiale din România: ”O altă încercare...
vot turul 2
Ce spune presa internațională despre anularea alegerilor prezidențiale din România
Partenerii noștri
DigiSport Concluziile trase de Kompany și Inzaghi, după Bayern - Inter 1-2: ”Puteam să marcăm 3 goluri / Una dintre cele mai frumoase victorii”
Concluziile trase de Kompany și Inzaghi, după Bayern - Inter 1-2: ”Puteam...
PeRoz Shiloh Jolie, copia fidelă a mamei sale. Coafura în stil Lara Croft evidențiază asemănarea izbitoare cu Angelina Jolie
Shiloh Jolie, copia fidelă a mamei sale. Coafura în stil Lara Croft...
Film Now Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut deja dublul cheltuielilor de producție
Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut...
Digi World Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal pentru sănătatea mea mentală”
Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12...
Digi Life FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs...
Billie Jean King
Billie Jean King, prima sportivă cu o stea pe Hollywood Walk of Fame...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Prince Harry Arrives At High Court
Prinţul Harry, în faţa Curţii de Apel din Londra într-o nouă încercare de a recâştiga...
Ukrainian President Zelenskyy Meets with UK Foreign Secretary David Lammy
Doi soldaţi chinezi au fost capturaţi în timpul luptelor din estul Ucrainei, afirmă Zelenski
Conducte de apă, avarie, RADET, Termoenergetica, căldură, apă caldă, energie termică
Lucrări la sistemul de termoficare în mai multe zone ale Capitalei. Anunțul făcut...
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Doi primari din judeţul Botoşani, reţinuţi de DNA pentru luare de mită. Un fost primar, un...