Acum la Digi FM JONAS BLUE FEAT. WILLIAM SINGE - Mama

Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene: „Vin dintr-o familie foarte amărâtă!” Cu ce se ocupă fratele ei

Roxana Mînzatu
Roxana Mînzatu / Foto: Facebook

Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, povesteşte, într-un interviu pentru Prima TV, că provine dintr-o familie social-democrată ”până la sânge”: mama sa a fost muncitor necalificat, iar tatăl său a fost şofer. În acelaşi timp, fratele Roxanei Mînzatu este decanul unui colegiu din SUA.

Roxana Mînzatu s-a înscris în PSD în anul 2000, căutând un stagiu de practică în timp ce era studentă la ştiinţe politice. În acea perioadă, partidul era condus de Ion Iliescu. ”Eu trebuia să fac practică, nu cred că am avut la vremea aceea un alt tip de evaluare”, explică Roxana Mînzatu.

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european şi vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, a fost întrebată, în emisiunea Insider politic de ce s-a înscris în PSD încă de la vârsta de 20 de ani, potrivit News.ro. 

”Sunt membră PSD din 2000, deci am 24 de ani de vechime. Aveam 20 de ani, eram studentă a Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi trebuia să fac practică. Din generaţia mea, toţi ne doream să ajungem ambasadori. A trebuit să facem această parte de practică şi să ne uităm către diverse partide politice, iar eu mi-am dorit să fac practica la Braşov, să fiu aproape de casă. O prietenă mi-a spus: ”Uite, organizaţia de tineret PSD scoate o revistă! Scrie un articol şi te publică!”. Am scris pe un caiet studenţesc, pe o foaie dictando, un articol despre nici nu mai ştiu ce, m-am dus frumos cu el scris de mână. L-am cunoscut pe preşedintele organizaţiei de tineret, niciodată n-a mai ieşit acea revistă, dar eu m-am conectat cu oamenii de la organizaţia de tineret. Cred că a fost şi un element de socializare. Da, eu vin dintr-o familie foarte amărâtă, foarte modestă. Ai mei sunt social-democraţi până la sânge. Mama a fost muncitor necalificat, a lucrat munca cea mai de jos posibilă. Tata a fost şofer. În acelaşi timp, am un frate în SUA care este decanul unui Colegiu de Arte Liberale la Universitatea Purdue. Şi părinţii mei au fost muncitori necalificaţi. Cred că sunt un model social-democrat şi doctrinar”, a explicat Roxana Mînzatu.

În anul 2000, PSD era condus de Ion Iliescu, care a câştigat încă un mandat de preşedinte al României după o finală cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Roxana Mînzatu susţine că la acea vreme era interesată doar de stagiul de practică, fără a face şi o evaluare politică.


”Da, în 2000, atunci când am intrat eu (în PSD - n.r.), era campanie electorală pentru prezidenţiale. Eu trebuia să fac practică, nu cred că am avut la vremea aceea un alt tip de evaluare. M-am regăsit însă într-un PSD, la vremea aceea al multor profesionişti, nu tineri profesionişti, e drept, dar erau oameni care în zona economică, cel puţin, excelau. Eu, în 2004, am devenit consilier judeţean, fiind şi absolventă de ştiinţe politice, începusem să lucrez şi în domeniul fondurilor de preaderare: SAPARD, PHARE. A existat şi un sistem de cote în 2004, în care tinerii şi femeile erau promovaţi pe primele trei locuri. Devenind consilier judeţean atât de devreme, istoria mea s-a legat de PSD în mod iremediabil. Dar eu am continuat să-mi fac separat cariera în domeniul fondurilor europene, am lucrat în consultanţă, şi în Bucureşti, şi în Bruxelles, şi în Braşov. Am lucrat şi pentru administraţii locale, şi pentru companii private, şi pentru zona de societate civilă, dar mi-am păstrat şi implicarea politică. Însă a fost una foarte graduală. Pas cu pas! Nu am fost o cometă. Consilier judeţean între 2004-2008. În 2009, am fost subprefect pentru 7 luni în guvernarea de atunci. M-am întors în privat. În 2015, am fost propusă secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, poziţie pe care mi-am dorit-o foarte mult. Am lucrat cu nişte miniştri extraordinari. În 2016, decembrie, am devenit deputat PSD Braşov pentru patru ani şi în interiorul acelui mandat, pe final de mandat Viorica Dăncilă, am devenit şi ministru al fondurilor europene. A fost un mandat scurt, dar în care am încercat să livrez cât de mult am putut”, a explicat Roxana Mînzatu.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
dan t (1)
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Fall 2024
tudor chirila
Tudor Chirilă, reacție după documentarul lansat de Recorder: „Îmi dau...
Echipa națională de fotbal a României
Echipa naţională a României joacă ultimul meci din acest an...
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr s-au înfruptat cu burgeri şi cartofi prăjiţi/ Foto: Instagram
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr...
Pe aceeași temă
colaj numire minzatu
Portofoliu ambiguu pentru România în Comisia Europeană. Politologul Valentin Naumescu despre...
Roxana Mînzatu
Roxana Mînzatu va fi vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene, a anunţat Ursula von der...
Roxana Mînzatu
Ce portofoliu de comisar european ar putea primi Roxana Mînzatu: "Recompensarea României...
Roxana Mînzatu
Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european: "De 20 de ani mă...
Partenerii noștri
Digi24 Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să...
DigiSport Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!
Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan...
PeRoz Victoria Kjær Theilvig, Miss Universe 2024, declarații neașteptate despre originile ei: „Vin dintr-o familie disfuncțională!”
Victoria Kjær Theilvig, Miss Universe 2024, declarații neașteptate despre...
Film Now Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și îndrăgostiți, împreună la o gală
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția...
Stirile Kanal D Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2024: Se pot mânca sau nu fructe de mare?
Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2024: Se pot mânca sau nu...
ProFM Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din florile depuse de ea
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
netanyahu
Premierul Netanyahu compară mandatele de arestare ale CPI cu un nou...
Ultimele știri din matinal
dr savu 4
Cum să ne adaptăm la trecerea la ora de iarnă. Sfaturile doctorului Marius Sava
marcel ciolacu matinal digi fm
Marcel Ciolacu, în direct la Digi FM, când a fost rugat să-și facă o descriere în engleză: "Am...
florin negrutiu 1 oct
Florin Negruțiu, despre dezastrul PNRR: PSD-ul antireformist, prins între USR și Comisia...
anul nou care n-a fost - mihai calin nicoleta hancu
„Anul Nou care n-a fost”, povestea filmului premiat la Veneția. Interviu cu actorii Nicoleta...
Ultimele știri
(SP)SPAIN MALAGA TENNIS DAVIS CUP NADAL RETIREMENT
Toni Nadal a fost dezamăgit de ceremonia de retragere a nepotului său: „Nu a fost la înălţimea...
Aberdeen v Rangers, William Hill Premiership, Football, Pittodrie, Aberdeen, Scotland, UK - 30 Oct 2024
Gheorghe Hagi: Ianis trebuie să îşi găsească antrenorul care îl lasă să joace
denis dragus și soția sa, Vanessa
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl...
79th UN General Assembly in New York
Curtea Penală Internaţională a emis mandate de arestare pe numele lui Netanyahu, Gallant şi al...