Meteorologii anunţă că, în săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, uşor mai scăzute în zonele montane. Ulterior, în primele două săptămâni din ianuarie, temperaturile vor fi apropiate de cele specifice perioadei.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2004-2023. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, transmite Agerpres.
Săptămâna 16-23 decembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în nordul Carpaţilor Orientali şi în zona Munţilor Apuseni, dar şi deficitar în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 23-30 decembrie
Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în extremitatea de sud şi de sud-est a teritoriului, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 30 decembrie - 6 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general apropiat de cel normal, în majoritatea regiunilor.
Săptămâna 6-13 ianuarie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!