Ministrul Educației spune că este cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, în pofida anilor de pandemie când copiii au făcut ore online. Deși subiectele au fost simplificate, acestea au fost concepute corect.
Județele Cluj, Iași, Galați și Brăila sunt fruntașe. În fiecare dintre acestea, rata de promovabilitate este de peste 81%.
„Este cel mai ridicat nivel de promovare din ultimii 10 ani înainte de contestații. Cele mai ridicate rate de promovare au fost înregistrate în Cluj 85,1%, Iași 81,7%, Galați 81,6% și Brăila cu 81,3%. Bucureștiul a avut o rată de promovabilitate de 77.4%. Peste medie, dar nu în top. Județtele cu cea mai scăzută rată de promovare au fost Ilfov 47%, județul Giurgiu 55% și Călărași cu 53%. Toate aceste trei județe au un număr mic de candidați la examenul de bacalaureat, circa 1000 de candidați”, a spus Sorin Cîmpeanu.
162 de candidați au obținut media 10 la această sesiune.
Cele mai multe sunt în București, 30. Urmează Prahova cu 15 medii de 10, iar în Galați și Vâlcea au fost câte 9 medii de 10.
Ministrul Educației susține că rata de promovare nu este mare pentru că au fost subiectele ușoare.
„Subiectele a fost concepute foarte corect, fiind corelate cu competențele corespondente. Nu există posibilitatea de a compara cu subiectele din ceilalți ani cum că ar fi fost mai dificile sau mai ușoare. Au fost corect concepute. Trebuie să precizez faptul că aceste rezultate pe care le apreciez ca fiind bune, sunt cele mai bune din ultimii 10 ani. Ele se datorează și simplificării materiei de examen din care s-au eliminat acele conținuturi care au fost preluate pe parcursul perioadelor în care școlile au fost închise”, a mai adăugat Ministrul Educației.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!