Roxana Mihalache, femeia cu care Radu Mazăre s-a căsătorit în 2019 și care i-a fost alături fostului edil al Constanței cât acesta a fost în închisoare, a născut. Cei doi au devenit părinții unui băiețel pe care-l va chema Aris. Este al doilea copil pentru Radu Mazăre, după Răducu, fiul lui de 30 de ani.
Potrivit publicației Replicaonline.ro,Radu Mazăre a dorit să păstreze discreția asupra nașterii celui de-al doilea său copil. Sarcina Roxanei era deja cunoscută din momentul în care fostul primar a fost eliberat din închisoare, iar burtica de gravidă a soției era deja evidentă. Roxana a născut la o clinică privată din București.
Cine este Roxana Mihalache, soția lui Radu Mazăre
Roxana Mihalache, o prezență destul de discretă, este alături de Radu Mazăre de circa 15 ani. În iulie 2019, cei doi au făcut cununia civilă în închisoare, la Penitenciarul Rahova, fără mare tam-tam, fără verighete sau costum și rochie de mireasă. Roxana este cu 20 de ani mai tânără decât Mazăre, este fost model și designer de costume de carnaval. Ea este cea care se ocupa de costumele carnavalurilor pe care soțul ei le organiza când era primarul Constanței.
Radu Mazăre, eliberat condiționat după 5 ani
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, care executa o pedeapsă de 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și dosarul Polaris, a fost eliberat condiționat după 5 ani, conform deciziei Tribunalului Ilfov din 27 mai. Instanța i-a admis contestația la decizia Judecătoriei Sectorului 4, care îi respinsese anterior cererea de eliberare condiționată.
Radu Mazăre a fost condamnat în februarie 2019 la 9 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării unor terenuri în Constanţa şi Mamaia, fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată şi de constituire a unui grup infracţional organizat. A fost arestat în Madagascar pe 8 mai 2019, unde fugise pe 30 decembrie 2017, și adus în România pe 20 mai 2019 pentru a fi încarcerat. În februarie 2022, a primit încă o condamnare definitivă de 5 ani în dosarul Polaris, pentru luare de mită şi conflict de interese. Pedeapsa de 9 ani a rezultat în urma contopirii celor două pedepse definitive.
Citește și: Fiul lui Radu Mazăre, declarații după ce tatăl lui a fost eliberat din închisoare: „S-a încheiat un capitol urât!” Tânărul spune că fostul edil face două ore de sport pe zi
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!