Staţia de metrou Tudor Arghezi de pe Şoseaua Berceni devine operaţională începând de miercuri, de la ora 11.30.
Conform graficului aprobat de Metrorex, circulaţia trenurilor de metrou se va face într-un sistem de tip pendulă, între staţiile Tudor Arghezi şi Berceni, urmând ca după finalizarea lucrărilor la sistemul de automatizare preluarea fluxului de călători să se facă „în lung”, de la staţia Tudor Arghezi până la staţia Pipera, precizează autorităţile locale, arată News.ro.
Intervalul de circulaţie a trenurilor între staţiile Berceni şi Tudor Arghezi va fi, într-o primă fază, de 8 minute, pentru ca apoi, acest interval să fie redus la 4 minute.
Va fi deschisă publicului şi parcarea de tip park&ride, cu o capacitate de peste 350 de locuri, care deserveşte noua staţie de metrou.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!