Acum la Digi FM Top 20 DIGI FM cu Cetin TEDDY SWIMS - Bad Dreams

Studiu: Un copil român din zece se duce la culcare flămând

copil sarac copii saracie
Doar 7% din serviciile sociale sunt furnizate în mediul rural. Gettyimages

O cincime dintre copiii de la sat (21%) consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiţi, potrivit studiului ''Bunăstarea copiilor din mediul rural'', lansat de Fundaţia World Vision România.

„Din păcate, drepturile copiilor din mediul rural în ceea ce priveşte educaţia, participarea, confortul psihologic în familie şi la şcoală sunt de multe ori ignorate chiar de cei care ar trebui să vegheze la aplicarea lor: părinţii, educatorii, decidenţii - adulţii care ar trebui să facă România o ţară mai bună pentru copii. Pandemia a acutizat problemele copiilor, cu consecinţe pe termen lung asupra evoluţiei lor. Respectarea drepturilor copilului, începând cu cel la educaţie, reprezintă un imperativ pentru o democraţie care se gândeşte azi la ziua de mâine. Prin programele noastre facem eforturi împreună cu copiii, părinţii şi educatorii pentru ca niciun copil de la sat să nu se mai simtă singur, umilit, marginalizat, fără şanse şi fără viitor. Avem nevoie de politici publice coerente, puse în practică, care să se concentreze pe bunăstarea copilului, iar noi suntem oricând disponibili să ajutăm cu expertiza noastră la realizarea acestora”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, potrivit Agerpres.

Conform studiului, 1 din 10 copii nu are suficientă mâncare şi se duce flămând la culcare seara, iar copiii şi tinerii de toate vârstele, de la grădiniţă la liceu, din 80% dintre gospodării muncesc în gospodărie, fac curăţenie, îngrijesc animalele sau au grijă de alţi membri ai familiei.

Un sfert dintre ei spun că nu sunt ajutaţi de nimeni când nu ştiu să-şi facă tema pentru acasă, iar 8% raportează chiar că nu are cine să îi îngrijească atunci când sunt bolnavi.

O proporţie similară - peste 30% - dintre părinţi consideră că pentru a-ţi găsi de lucru este mai important să ai relaţii decât să termini o şcoală, se arată în raport.

Comparativ cu valurile precedente ale cercetării, în cea actuală, care acoperă şi lunile de criză sanitară şi umanitară provocată de pandemia de COVID-19, se poate observa o creştere a ponderii celor care declară că au adoptat măsuri de criză precum: cumpărarea de alimente în cantităţi mai mici; împrumutarea sau primirea de alimente de la rude/prieteni; cumpărarea a mai puţine rechizite, cărţi pentru şcoala copilului, precizează sursa citată.

Nerespectarea regulilor minime de igienă reprezintă o consecinţă a sărăciei şi a lipsei utilităţilor de bază: apă curentă, baie amenajată şi toaletă. Nici la şcoală nu sunt întotdeauna respectate regulile minime de igienă: în 5% dintre şcoli nu există o sursă de apă pentru a te spăla pe mâini, iar în 12% nu sunt toalete cu apă curentă, se precizează în studiul World Vision România.

Conform studiului, în mediul rural copiii abandonează şcoala din cauza lipsei de mijloace şi a rezultatelor slabe.

Raportul ''Bunăstarea copilului din mediul rural - 2020'' cuprinde datele şi analiza unei cercetări de teren realizate în perioada iunie - august 2020, pe baza metodologiei elaborate de World Vision România, ce prezintă deopotrivă perspectiva adulţilor şi a copiilor. Eşantionul cercetării a cuprins 936 de gospodării, în care locuiesc 4.338 de persoane. Au fost culese informaţii de la 936 de adulţi şi 2.931 de copii.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
paleologu digifm
Cum vede Theodor Paleologu cultura, politica și provocările României...
Prague,,Czechia,-,7,20,2024:,Smartphone,On,Surface,Showing
„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile...
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi...
Pe aceeași temă
România sălbatică, turism, munte
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă...
Transfagarasan Road seen from Balea Lake area in Fagaras Mountains (part of Carpathian Mountains), Romania
România, cap de listă într-un clasament al Vogue privind cele mai bune locuri de vizitat din...
Daniel David
Daniel David, despre bugetul pentru educaţie şi cercetare: „În prima fază mă aştept la o...
Cod portocaliu de vânt/ ANM
Cod portocaliu de vânt în estul Munteniei şi pe litoral. Cod galben în Muntenia, Dobrogea...
Te-ar putea interesa și
MApN/ Shutterstock
O rachetă a forţelor Federaţiei Ruse ar fi trecut pentru aproximativ două minute prin spaţiul...
giurgiu-ruse
Controalele vor fi introduse la frontiera bulgaro-română timp de şase luni de la 1 ianuarie...
Calculator cu foaie, economie, finanțe
Avertismentul lansat de un economist: „Vom intra în sevraj economic. Până acum, România a...
Beatrice Keul și Donald Trump/ Foto: Libertatea
Fosta Miss Elveția, acuzații la adresa lui Donald Trump: „A sărit pe mine și mi-a ridicat...
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Imagini cu atacul din spitalul din Onești. Cum a pornit scandalul care s-a lăsat cu înjunghierea unui paznic
VIDEO Imagini cu atacul din spitalul din Onești. Cum a pornit scandalul...
DigiSport Specialistul a dat verdictul, după penalty-ul primit de Craiova cu Dinamo! Ilie Dumitrescu și Prunea, fără dubii
Specialistul a dat verdictul, după penalty-ul primit de Craiova cu Dinamo...
PeRoz Corina Caragea, total dezamăgită de vacanța în Maldive: Țeapă mai mare nu am luat. Banii din munca mea se duc cu fiecare zi care trece
Corina Caragea, total dezamăgită de vacanța în Maldive: Țeapă mai mare nu...
Film Now Femeia care l-a convins pe Brad Pitt să semneze acordul de divorț cu Angelina Jolie, după 8 ani de luptă în tribunale: Atât de fericit
Femeia care l-a convins pe Brad Pitt să semneze acordul de divorț cu...
Digi World MrBeast, cel mai de succes YouTuber, urmărit de 344 de milioane de abonați, ar putea să cumpere TikTok. Rețeaua socială urmează să fie interzisă în SUA
MrBeast, cel mai de succes YouTuber, urmărit de 344 de milioane de...
Stirile Kanal D Un român s-a trezit în Franța, fără să știe cum a ajuns aici. "Este o persoană fără acte, bagaj, bani sau telefon"
Un român s-a trezit în Franța, fără să știe cum a ajuns aici. "Este o...
ProFM Cher, declarații neașteptate, în direct, la TV. Ce a răspuns când a fost întrebată de primul bărbat din viața ei
Cher, declarații neașteptate, în direct, la TV. Ce a răspuns când a fost...
Digi Life Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte miliarde de euro au cheltuit
Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
londra
Primarul Londrei îndeamnă "progresiştii" să apere democraţia liberală în faţa "populiştilor...
Tiktok
Donald Trump va suspenda legea care interzice TikTok în SUA şi propune un acţionariat american...
george simion 420110163_934816608013778_5289741057103211497_n
Preşedintele AUR, George Simion, se află în SUA acolo unde va participa la evenimentele...
elena lasconi
Lasconi: „Mă bucur că de astăzi avem în sfârșit în vigoare un acord pentru încetarea focului...