Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după Summitul Formatului Bucureşti 9, că un accent deosebit a fost pus pe nevoia de a sprijini în continuare Ucraina şi poporul ucrainean, dar şi Republica Moldova, menţionând importanta demersurilor pentru asigurarea securităţii alimentare şi a consolidării relaţiilor NATO cu partenerii din regiune.
"În acelaşi timp, un alt subiect important abordat în cadrul discuţiilor a fost acela al consecinţelor multiple pe care războiul le regenerează, nu doar din perspectiva de securitate, ci şi în plan umanitar şi economic. În acest sens, un accent deosebit a fost pus pe nevoia de a sprijini în continuare Ucraina şi poporul ucrainean. Am reiterat cu această ocazie faptul că România a depus eforturi susţinute pentru a sprijini umanitar Ucraina, dar şi Republica Moldova. Am subliniat şi în acest context importanţa demersurilor pentru asigurarea securităţii alimentare, domeniu în care România deja oferă sprijin consistent", a afirmat Iohannis.
Şeful statului a menţionat că a susţinut "perspectiva consolidării relaţiilor NATO cu partenerii din regiune, profund expuşi la presiunile şi agresiunea Rusiei".
Preşedintele Iohannis a susţinut aderarea Suediei şi Finlandei la NATO.
"Totodată, am exprimat susţinerea fermă a României pentru politica în NATO a uşilor deschise şi pentru aderarea a Suediei şi Finlandei la Alianţă. Aderarea acestor state va contribui la întărirea securităţii Alianţei în ansamblul său, pentru o postură de descurajare şi apărare mai eficientă, inclusiv pe Flancul estic. Pe baza viziunii noastre comune privind schimbările din mediul de securitate şi a imperativului că Alianţa să aibă o reacţie pe măsura acestora, vom continua coordonarea strânsă pentru a identifica şi promova cele mai bune soluţii pentru consolidarea NATO pe termen lung. La finalul summitului nostru am adoptat o declaraţie comună care reflectă poziţia noastră", a adăugat şeful statului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!