Acum la Digi FM Antonia Stancu DR DRE FT 2PAC - California Love (Beatmix)

Un bărbat din Alba Iulia a lăsat la ușa firmei de salubrizare deșeurile neridicate de două săptămâni: "Bine că factura nu întârzie niciodată"

salubrizare-alba-iulia
Un bărbat din Alba Iulia a lăsat sacii cu deșeuri în fața firmei de salubrizare care nu a mai ridicat gunoiul. / Foto: Facebook

Un locuitor al municipiului Alba Iulia, nemulţumit că firma de salubrizare nu a ridicat deşeurile de două săptămâni, a mers  la sediul companiei şi a lăsat în uşă sacii cu deşeuri din plastic.

”Ca să nu le stric sărbătorile, pentru ei începute de vreo două săptămâni, le-am dus eu, la birou, sacii”, şi-a explicat bărbatul gestul. El îi îndeamnă şi pe ceilalţi locuitori ai oraşului să fie ”mai buni” şi să procedeze la fel.

Un localnic din Alba Iulia a lăsat în uşa sediului companiei RER Vest, care are contract pentru gestionarea deşeurilor din municipiu, trei saci cu resturi din plastic.

”Am făcut-o şi pe asta. Dacă tot este zi de sărbătoare, m-am gândit să-i ajut pe cei de la Rer Vest, sau cum le-o zice. Aşadar, fiind ocupaţi cu sărbătorile de iarnă, nici acum două săptămâni, nici ieri (marţi – n.r.), n-au catadicsit să ridice «plasticul». După ce am sunat, mi-am cerut umil scuze că n-am colectat în sacii transparenţi, pe care nu i-am mai primit de peste un an. Cine a pomenit să cumperi saci negri, de asta nu i-au ridicat... Şi ca să nu le stric sărbătorile, pentru ei începute de vreo două săptămâni, le-am dus eu, la birou, sacii”, a scris bărbatul pe Facebook.

El i-a îndemnat şi pe ceilalţi locuitori ai oraşului aflaţi în aceeaşi situaţie să procedeze la fel.

”Albaiuliene, de Crăciun fii mai bun! Ajută-i, dacă aşa păţeşti şi tu, fă un efort... Bine că factura nu întârzie niciodată, dar aia are o scuză, se generează şi se transmite automat...”, a mai scris bărbatul.

Nu este prima dată când locuitorii din Alba Iulia duc gunoiul neridicat la firma RER Vest. În luna ianuarie a acestui an, locuitorii de pe strada Sălciua s-au mobilizat, au strâns gunoiul neridicat de două săptămâni şi l-au dus cu un autoturism la sediul societăţii care are contract pentru salubrizare.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța/ Foto: Ziarul de Constanța
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța...
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la câţiva metri de „Mona Lisa”/ Foto: captură video
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la...
Law,And,Justice,Symbols.,Bokeh,Background.
Opt poliţişti din Capitală, reţinuţi de procurori pentru corupţie
Pe aceeași temă
politist-1ecuson-politia-romana
Un bărbat de 59 de ani, acuzat că a lovit o gravidă pentru că mânca pe o bancă din fața unui...
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
O femeie care administrează o şcoală de şoferi, trimisă în judecată pentru evaziune fiscală...
Poliție/ Shutterstock
Jaf la o sală de jocuri de noroc din Alba Iulia. Un bărbat mascat a plecat cu peste 30.000 de...
posta romana
Opt poștași, condamnați la închisoare cu suspendare după ce nu au livrat peste 3.000 de...
Te-ar putea interesa și
Timișoara
Dominic Fritz, nemulțumit de curățenia din Timișoara: "Am decis să preluăm serviciul de...
secție de votare
Alegeri parlamentare 2024. Un bărbat a rupt buletinele de vot după ce le-a primit de la...
TIMISOARA - EXPLOZIE - 15 OCT 2020
Un copil lăsat nesupravegheat a provocat un incendiu într-un mall din Alba Iulia. Un pompier...
Polluted,Water,With,Plastic,Bottle,Debris,At,Bridge,Over,Bicaz
60% dintre români cred că sancţiunile ar fi cea mai bună măsură împotriva aruncării gunoaielor...
Partenerii noștri
DigiSport Ianis Hagi a atins mingea de 6 ori în 10 minute, în Rangers - Hibernian 0-2
Ianis Hagi a atins mingea de 6 ori în 10 minute, în Rangers - Hibernian 0-2
PeRoz Monica Lewinsky, pe covorul roșu, la premiera „Good Night, and Good Luck”. „Arată atât de bine!”
Monica Lewinsky, pe covorul roșu, la premiera „Good Night, and Good Luck”...
Film Now Ellen Pompeo, criticată intens după declarațiile neașteptate despre Patrick Dempsey, colegul ei din „Grey's Anatomy”. „Cine era ea?”
Ellen Pompeo, criticată intens după declarațiile neașteptate despre...
Digi World O femeie a fost dependentă de solar ani la rând. Cum a ajuns să arăte pielea ei este devastator: „Dacă aș fi știut atunci ce știu acum, m-aș fi oprit”
O femeie a fost dependentă de solar ani la rând. Cum a ajuns să arăte...
Stirile Kanal D Turiștii, nemulțumiți de un obiectiv turistic din Maramureș: "Cam neîngrijit, păcat"
Turiștii, nemulțumiți de un obiectiv turistic din Maramureș: "Cam...
ProFM Anca Țurcașiu, declarații neașteptate despre căsătoria cu iubitul ei: „Trăim clipa!” Cei doi se cunosc de mai bine de 20 de ani
Anca Țurcașiu, declarații neașteptate despre căsătoria cu iubitul ei...
Digi Life Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește...
Real Madrid v Valencia CF - LaLiga EA Sports, Spain - 05 Apr 2025
Real Madrid – Valencia 1-2. Victorie istorică pentru oaspeți pe Bernabeu...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
trump (59)
„Aveţi răbdare”, afirmă Trump după intrarea în vigoare a taxelor vamale de 10% . „Rezultatul...
America,Dollar,And,Yuan,Banknote,With,Usa,And,China,Flags.
China reacţionează la noile tarife americane: „Piaţa a vorbit”
News conference of Ukrainian President Volodymyr Zelenskyy, Kyiv, Ukraine - 04 Apr 2025
Zelenski denunţă reacţia „slabă” a ambasadei SUA la atacul din centrul Ucrainei
Front Row Stars Shine at Gucci’s Fashion Show During Milan Women's Fashion Week Fall/Winter 2025
Jannik Sinner, despre suspendarea sa pentru dopaj: Ceea ce trăiesc este puţin nedrept