Un schior în vârstă de 44 de ani, din Roşiorii de Vede, care a intrat în stop cardio-respirator la pârtia Sorica din Azuga, a fost resuscitat joi la faţa locului, fiind preluat apoi de un elicopter SMURD.
Potrivit datelor publicate de Salvamont Prahova pe Facebook, salvatorii aflaţi la Baza Salvamont din Azuga au fost anunţaţi că o persoană şi-a pierdut starea de conştienţă la pârtia Sorica.
"Ajunşi imediat la faţa locului cu echipamentul de prim-ajutor medical, unde erau deja prezenţi doi paramedici SMURD şi un medic rezident aflaţi în vacanţă, salvatorii au constatat că victima se afla în stop-cardio respirator şi au început manevrele de resuscitare. Între timp, ţinând cont de gravitatea cazului, Dispeceratul Judeţean Salvamont Prahova a solicitat elicopterul de la POA Braşov. După aplicarea protocolului de resuscitare, inclusiv administrarea a 4 şocuri cu ajutorul defibrilatorului aflat în dotarea echipei Salvamont, pacientul a fost readus la viaţă. Ulterior, în sprijin a sosit şi un echipaj de pe ambulanţa SAJ. Pacientul a fost predat cu semne vitale echipajului aeromedical IGAv - SMURD, care l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov", arată sursa citată.
Statisticile mondiale spun că procentajul ca un pacient să fie scos dintr-un stop cardio-respirator este de sub 10%, precizează Salvamont Prahova.
"De aceea putem spune că astăzi am contribuit în mod decisiv la o mică minune. Acest cumul de întâmplări fericite, în care oameni bine pregătiţi au intervenit rapid şi o colaborare foarte bună între instituţii, a făcut ca viaţa acestui om de 44 de ani să nu se oprească aici!", adaugă sursa indicată.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!