Șeful campaniei naționale de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, se va putea face programarea la vaccinare a copiilor de 12-15 ani, după ce Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat serul Pfizer BioNTech pentru această grupă de vârstă.
"Veşti bune! Copiii cu vârsta între 12 şi 15 ani se pot vaccina împotriva COVID-19! Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani. Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranţă şi o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinaţi. Odată cu această autorizare facem încă un pas spre normalitate!", a declarat Valeriu Gheorghiţă, pe platforma RO Vaccinare.
Mecicul a spus că schema de vaccinare şi modalităţile de programare sunt la fel ca la populaţia adultă.
"Este important de menţionat că este obligatorie acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către tutorele legal. În acest moment, platforma de programare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare va putea permite programarea prin contul părinţilor", a mai precizat preşedintele CNCAV.
Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat vineri vaccinul anti-COVID-19 de la compania Pfizer pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani. Fiecare stat poate decide dacă va folosi vaccinul și de când.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!