Zonele țării cu multe cazuri de COVID vor primi cu prioritate vaccinuri, iar pragul de incidență urmează să fie definit.
Valeriu Gheorghiță a vorbit, marți, despre vaccinarea cu prioritate a persoanelor eligibile din județele în care se înregistrează o incidență cumulată crescută a cazurilor de COVID-19.
Conform coordonatorului campaniei de vaccinare, strategia națională de vaccinare prevede, printre alte, criterii medicale și criteriul epidemiologic care permite alocarea cu prioritate a vaccinurilor în județele care înregistrează o creștere disproporționat de mare a ratei de incidență cumulată la cazurile de Covid-19 față de media națională.
„Urmează să se definească acest prag de incidență de la care luăm în calcul atribuirea cu prioritate a acestor vaccinuri. Să definim, de asemenea, perioada pentru care trebuie să înregistrăm această creștere, moment în care se declanșează un mecanism prin care vor fi organizate centre de vaccinare sau vor fi deschise noi linii de vaccinare în județul respectiv pentru a crește și accelera campania de vaccinare în județele afectate”, a spus Valeriu Gheorghiță, potrivit Mediafax.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!