Ministrul apărării, Vasile Dîncu, susține că în armată nu există pensii „nesimțite”. Cele mai mari pensii le au cei care au lucrat în justiția militară, dar acolo se aplică o altă grilă. În rest, sunt foarte multe „nedreptăți” și pensii mici în cazul pensionarilor din armată. Cele mai mari pensii le au generalii care au deținut funcții de conducere timp de mai mulți ani, a spus Dîncu într-un interviu la Digi24.
Întrebat dacă știe câte pensii „nesimțite” există în sistemul apărării și care este cea mai mare pensie, ministrul Dîncu a răspuns: „Militarii nu au pensii nesimțite și nici nu au pensii foarte mari. Nu am acum o statistică la mine, am văzut niște statistici, m-a preocupat. Se respectă, evident, o ierarhie a funcțiilor din armată, dar nu sunt pensii foarte mari. Singurele pensii care sunt din zona militară și care ies din serie, care sunt pensii mari - sigur, date conform legii - sunt cele din zona justiției militare: judecători, procurori militari. Dar aici, ca și la cei civili, există o altă grilă”, a explicat ministrul.
În rest, pensiile cele mai mari din armată, de 9.000 - 10.000 de lei, sunt ale generalilor care au avut funcții foarte mari, de comandanți de unități, de batalioane, fiind și pe o perioadă foarte mare în funcție, „de exemplu, 45 de ani”, a afirmat Dîncu.
„Pe de altă parte, noi trebuie să reparăm niște nedreptăți și niște greșeli care s-au făcut anii trecuți. De exemplu, anul acesta ar fi trebuit - și aici au dreptate rezerviștii și pensionarii care au protestat - să recuperăm o parte din indexarea care nu s-a mai făcut din 2016 încoace. Toți bugetarii au avut indexare la salarii, ei au rămas, pe ideea că se face o nouă lege, că era o ordonanță - care există și acum în Parlament. Și nu s-a mai făcut asta și n-am reușit nici în acest an să punem măcar o parte din acei bani, deși am avut o promisiune la început, ca să recupereze o parte”, a arătat ministrul apărării.
Reprezentantul PSD mai susține că partidul său, atunci când a inițiat legea salarizării unitare, nu a promis că o creștere cu 40 la sută a pensiilor este posibilă imediat. „Eu nu cred că procentul acela a fost promis ca să se realizeze din primul an, pentru că putem să cheltuim pentru pensii atâți câți bani avem. Nu cunosc foarte bine, dar și cei care au făcut legea, care au lucrat la această lege au lucrat rațional, în funcție de posibilitățile PIB-ului și de prognoza PIB-ului. Eu cred că procentul acela de 40 la sută putea fi atins și poate fi atins în câțiva ani, în doi-trei ani, nu cred că se poate atinge direct în acest moment”, a declarat Vasile Dîncu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!