Imagini surprinse de camerele de supraveghere arată că o consilieră USR din Mogoșoaia este împinsă și bruscată, iar telefonul îi este luat din mână, în timp ce filma. Totul s-a întâmplat după o ședință, ținută într-o școală, când doi colegi consilieri, de la PNL și PMP, au început să o amenințe pe femeie. Consiliera a depus o plângere la poliție, iar între timp liderii celor două partide au luat măsuri. Consilierul PMP a fost revocat din funcțiile de partid și va fi înlocuit din Consiliul Local din Mogoșoaia.
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, ORA 17:00 Valentin Ene, consilierul local PNL implicat în incidentul de la Mogoșoaia, a demisionat din PNL și din funcția de consilier local, potrivit unor surse.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat sâmbătă că dacă ancheta dovedeşte vinovăţia consilierului local liberal din Mogoşoaia, atunci acesta trebuie exclus din partid.
„Eu vreau să vă spun că nu tolerăm în PNL violenţe nici verbale, nici fizice, de niciun fel. I-am cerut preşedintelui PNL Ilfov să ia cele mai drastice măsuri. L-a suspendat din toate funcţiile politice. Nu ştiu dacă este destul. Ştiu că este o anchetă în desfăşurare. Dacă ancheta demonstrează că acest consilier a fost de vină, trebuie exclus imediat”, a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PNL.
Valentin Ene și Felicia Ienculescu-Popovici sunt protagoniștii imaginilor de mai sus. Amândoi sunt consilieri locali în Mogoșoaia, lângă Capitală, reprezentanți ai unor partide rivale: PNL, respectiv USR. Îmbrâncelile pe care le-ați văzut au fost completate cu ameninţări:
Valentin Ene (consilier local PNL): Păi ați pus reporterii să o sune pe nevastă-mea, să o sune pe fii-mea...
Felicia Ienculescu-Popovici (consilier local USR): Dar aveți dovezi? Deci, eu nici nu știu numărul dvs de telefon!
Valentin Ene (consilier local PNL): Doamnă dragă, dacă vreodată se va mai întâmpla, dumneavoastră o să fiți singura care rămâneți în căruț cu rotile, chiar dacă fac 7-8-10 ani de pușcărie și vă dau un miliard, credeți-mă, așa o să se întâmple!
Amenințările au determinat-o pe femeie să se plângă la poliție. Acuză că violența verbală a interlocuitorului ar fi o răzbunare la încercarea sa de a demasca interesele colegilor de consiliu local.
„Este o stare de tensiune în întreg Consiliul Local Mogoșoaia, pentru că Primăria promovează acest proiect imobiliar, sector 0, noi am considerat că acele hotărâri nu trebuiau votate, unii consilieri aveau teren acolo, am făcut plângeri la ANI”, a explicat la Digi24 Felicia Ienculescu-Popovici, consilier local USR în Mogoșoaia, jud. Ilfov.
Șeful său pe linie de partid, Dacian Cioloș, a cerut o investigație rapidă și măsuri din partea liberalilor.
De altfel, Valentin Ene a fost suspendat din toate funcțiile din partid, iar conducerea filialei PNL din care face parte s-a delimitat de comportamentul său. Contactat de Digi24 pentru un punct de vedere, Valentin Ene, consilierul PNL, a spus că nu are niciun comentariu de făcut.
Gheorghe Dinu, membru în PMP și consilier local, a luat și el parte la același scandal. „M-a bruscat și a încercat să îmi ia telefonul”, povestește Felicia Ienculescu-Popovici, care în imagini se aude cum strigă după ajutor, în timp ce Gheorghe Dinu încearcă să-i smulgă din mână telefonul cu care filma.
Consilierul are o altă versiune asupra celor întâmplate. „M-a filmat și pe mine, am rugat-o frumos să nu mă mai filmeze. Doamnă, nu mă mai filmați, s-a apropiat de mine, i-a căzut telefonul și i l-am luat și i l-am dat și a început să țipe ajutor, ajutor. Ăsta a fost tot conflictul între mine și doamna. Dar am rugat-o frumos”, a declarat pentru Digi24 Gheorghe Dinu, consilier local PMP în Mogoșoaia, jud. Ilfov.
Poliția Ilfov a confirmat că, după plângerea consilierei, a deschis un dosar penal pentru ultraj.
În ceea ce-l privește pe consilierul liberal, vicepresedintele PNL, Robert Sighiartău, cere chiar excluderea lui din partid.
„Cred ca orice membru al PNL care se comportă așa trebuie exclus din partid, violența trebuie combătută, trebuie sancțiune foarte drastică, rapidă, nu trebuie tolerate astfel de comportamente”, a spus Robert Sighiartău la Digi24.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!