După ce “Doar pe a ta” a atins un succes fulminant, single-ul fiind în topul radiourilor și pe buzele tuturor, Ioana Ignat și Edward Sanda lansează “În palma ta”. Noul single este cea mai frumoasă declarație de dragoste pusă pe note de doi artiști care se completează perfect. “În palma ta” este despre alinarea dragostei, despre noi, cei care o căutăm neîncetat, iar atunci când apare, odată cu ea, cerul se înseninează.
"Această piesă a apărut în urmă mesajelor primite de la oamenii care ne iubesc și mă bucur mult că 'Doar pe a ta' a creat acest precedent. 'În palma ta' a fost scrisă de mine împreună cu Edward Sanda pentru toți cei care cred în dragoste. Consider că într-o lume în care există dezamăgiri și tristețe, muzica ne poate salva, iar această piesă sper să ajungă la toți cei care au nevoie de un refren pentru sentimentele lor", a declarat Ioana Ignat.
"Succesul piesei 'Doar pe a ta', lansată alături de Ioana Ignat, a fost o adevărată surpriză pentru mine, mai ales că a fost și melodia cu care eu am debutat. După energia pozitivă și mulțimea de mesaje de încurajare pe care le-am primit din partea celor ce ne ascultă muzica, ne-am decis că trebuie să ducem povestea mai departe. 'În palma ta' vine ca o continuare a mesajului transmis în prima piesă și sperăm să vă placă la fel de tare, mai ales că este compusă de noi", a declarat Edward Sanda.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!