Cu puțin timp înainte de Evaluarea Națională, autoritățile s-au gândit și la elevii care pot fi bolnavi în ziua susținerii examenului. Pentru ei va fi organizată o a doua sesiune, anunță șeful statului.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, după ședința cu miniștrii și premierul Ludovic Orban, că elevii cu temperatură ridicată sau aflați în zone carantinate vor fi testați într-o sesiune ulterioară, fie că e vorba de Evaluare Națională, fie de Bacalaureat.
Examenele naționale vor avea loc fizic, așa cum au fost anunțate și planificate de câteva săptămâni. Evaluarea Națională, începând din 15 iunie, după care examenul de Bacalaureat. Însă a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi și vin la examen. La Evaluarea Națională, pentru copiii care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră la intrarea în școală, pentru motive medicale și de carantină deci, se organizează o a doua sesiune din 29 iunie. În privința Bacalaureatului, cu siguranță și aici pot fi copii cu probleme și se va organiza, ca și în alți ani, a doua sesiune de Bacalaureat în august, a precizat Iohannis.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!