Președintele cere Parlamentului reexaminarea Legii privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Actul normativ prevede că funcția de arhitect-șef poate fi ocupată și de o persoană fără studii universitare de licență în domeniul arhitecturii sau în cel al urbanismului.
„Legea pentru modificarea art. 361 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul extinde sfera condițiilor de studii - necesar a fi absolvite pentru a putea ocupa funcția de arhitect-șef - și la nivelul municipiilor reședință de județ, municipiului București, sectoarelor acestuia și municipiilor, stabilind că funcția de arhitect-șef de la nivelul acestora va putea fi ocupată și de o persoană fără studii universitare de licență în domeniul arhitecturii sau în cel al urbanismului. În opinia noastră, această perspectivă legislativă creează premisele vulnerabilizării structurii arhitectului-șef de la nivelul acestor unități administrativ-teritoriale, cu consecințe pe planul dezvoltării armonioase și durabile a teritoriului național, motiv pentru care se impune reanalizarea acesteia de către Parlament”, arată Klaus Iohannis.
Potrivit șefului statului, este de necontestat faptul că dimensiunea, complexitatea teritoriului, numărul de locuitori și rolul unei unități administrativ-teritoriale în cadrul rețelei de localități determină specificul activității de planificare și gestionare urbană.
„Expresie a importanței actuale și în perspectivă imediată a unei localități în cadrul rețelei din punct de vedere administrativ, politic, social, economic și cultural, în raport cu dimensiunile ariei de influență polarizate și cu nivelul de decizie pe care îl implică în alocarea de resurse, fiecare rang atribuit unei localități implică, totodată, și capacitatea de a soluționa provocări specifice, precum: mobilitatea urbană durabilă, expansiunea urbană necontrolată, necesitatea compensării poluării urbane prin amenajarea de spații verzi accesibile, imaginea mediului construit urban în raport cu monumentele istorice, zonele construite protejate și cu valoare arhitecturală, rolul polarizator în raport cu unitățile administrativ-teritoriale învecinate, zonele urbane funcționale. În acest sens, semnalăm și prevederile art. 271 din Legea nr. 350/2001, potrivit cărora primarul, respectiv primarul general al municipiului București, prin structura responsabilă cu urbanismul condusă de arhitectul-șef din cadrul aparatului de specialitate, are următoarele atribuții în domeniul urbanismului: asigură elaborarea de proiecte de strategii de dezvoltare urbană și teritorială și le supune aprobării consiliului local/general; asigură elaborarea planurilor urbanistice aflate în competența autorităților publice locale, în conformitate cu prevederile legii; supune aprobării consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, în baza referatului tehnic al arhitectului-șef, documentațiile de urbanism, indiferent de inițiator; acționează pentru respectarea și punerea în practică a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate”, adaugă Iohannis.
El apreciază că, față de complexitatea activității de la nivelul municipiilor reședință de județ, municipiului București, sectoarelor acestuia și municipiilor, și față de rolul structurii responsabile cu urbanismul conduse de arhitectul-șef, este necesar să se reanalizeze în ce măsură acestor provocări specifice de la nivelul comunităților locale le poate răspunde inclusiv o persoană fără studii universitare de licență în domeniul arhitecturii sau în cel al urbanismului, ce deține doar o pregătire suplimentară de tipul pregătirii profesionale continue.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!