Un asistent medical din Brăila a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a sedat şi violat zeci de paciente. Acesta poate scăpa de după gratii, după ce Judecătoria Brăila a admis cererea de eliberare condiţionată formulată de bărbat, informează MEDIAFAX.
Viorel Milcu a fost condamnat în 2018 în urma procesului intentat de o adolescentă de 16 ani. El a stat după gratii aproape doi ani. Judecătorii au decis să-i accepte cererea de eliberare condiţionată. Aceasta poate fi contestată în termen de trei zile.
„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Milcu Viorel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.
1700/2017 a Judecătoriei Brăila (mandat de executare nr. 1797/2018), dacă nu este arestat în altă cauză. (...) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, scrie în decizia Judecătoriei Brăila în şedinţă publică.
Viorel Milcu a fost condamnat definitiv la închisoare în anul 2018. Atunci, Curtea de Apel Galaţi l-a pedepsit la opt ani de închisoare pe bărbatul de 60 de ani, acuzat de mai multe femei că le-a sedat şi apoi le-a violat. În plus, bărbatul a fost obligat la plata unor daune morale în valoare de 15.000 de euro.
În timpul procesului, procurorii au demonstrat că acuzatul administra somnifere victimelor pentru a le viola, ceea ce a reieşit din fişele medicale ale spitalului, din reţetele administrate şi din declaraţiile medicilor. Probele ADN au demonstrat că victima de 16 ani a fost violată după ce a fost sedată în timp ce se afla la secţia de Chirurgie a spitalului pentru o operaţie de apendicită. Judecătorii au decis să-l trimită la închisoare pe Viorel Milcu şi în plus l-au obligat la plata unor daune morale în valoare de 15.000 de euro.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!