Românii au respins discursul anti-european și au făcut asta atât la alegerile europarlamentare, cât și la referendum. Declarația a fost făcută de președintele Klaus Iohannis care a participat la Forumul Internațional al Societății Civile.
„Concluzia, după scrutinul din 26 mai, este una foarte simplă și doresc să o împărtășesc și cu dumneavoastră: românii au spus ferm că își doresc un parcurs european pentru România, în ciuda încercărilor eșuate de a slăbi încrederea cetățenilor în proiectul european.
Românii au dovedit, prin vot, că orice schimbare începe de la o aspirație și de la înțelegerea modului în care funcționează lumea de astăzi.
Românii au transmis un mesaj clar, un mesaj proeuropean, au hotărât că locul României este, fără îndoială, în Uniunea Europeană, în rândul statelor care susțin și cred în proiectul european, și, pe scurt, au demonstrat că își doresc să se implice activ în apărarea statului de drept.
Este un semn clar că spiritul civic a devenit și mai prezent, lucru care nu poate fi decât în beneficiul societății românești și care demonstrează forța ei de regenerare.
În România, ca și în alte state ale Uniunii Europene, cetățenii au respins discursul antieuropean.
Prin aceste alegeri, majoritatea cetățenilor statelor membre au dovedit că înțeleg pericolele pe care le presupun curentele eurofobe, extremiste, naționaliste și populiste.
Este un moment potrivit să continuăm să găsim soluții pentru apărarea democrației, a statului de drept, a valorilor europene, iar aceste lucruri consider că sunt posibile prin educație.
Avem datoria de a lăsa generațiilor viitoare o tradiție în implicarea civică la toate nivelurile societății. În acest sens, educația este cel mai sigur și cel mai la îndemână instrument pe care îl are societatea.
Cetățenii europeni trebuie să fie și pe mai departe atenți și pregătiți să sancționeze imediat derapajele, abuzurile și acțiunile care nu sunt în concordanță cu valorile și regulile europene.
Rezultatele din 26 mai au confirmat că lucrurile se pot schimba în timp, în mai bine, însă doar cu o implicare largă din partea cetățenilor. Și mă aștept ca cetățenii să se implice și în continuare!
Îi îndemn să aibă așteptări de la cei pe care i-au ales să îi reprezinte în Parlamentul European, să îi urmărească și să reacționeze imediat la orice acțiune care contravine valorilor asumate și angajamentelor luate.
În același timp, mă aștept ca întreaga societate românească să se implice, astfel încât politicienii să nu poată ignora rezultatul de la referendum, iar acesta să fie pus în practică imediat.
De asemenea, rezultatele acestor alegeri obligă Guvernul să nu mai ignore ori să pună la îndoială recomandările Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției, ale Comisiei de la Veneția, ale instituțiilor și organismelor europene și internaționale de profil.”, a declarat Klaus Iohannis.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!