Klaus Iohannis susține că „politica externă a României a avut de suferit în ultimii 3 ani și jumătate, iar liderii pesediști diletanți au crezut că se pot profila folosind politica externă”.
Președintele a făcut declarații la preluarea mandatului de către noul ministru de Externe Bogdan Aurescu. La ceremonia de la Ministerul de Externe a participat și premierul Ludovic Orban.
„Domnule prim-ministru, felicitări pentru preluarea guvernării. Respir ușurat! Domnule ministru , felicitări pentru preluarea portofoliului. Cu siguranță vă amintiți cu toții că ultima dată când am fost aici poziția domnului Aurescu a fost cea de ministru care pleacă și sunt foarte bucuros că am reușit să colaborăm excelent. Contez pe Bogdan și pe dvs. să dăm acestei colaborări o nouă măsură”, a spus Iohannis, enumerând prioritățile sale în materie de politică externă pentru România.
El a spus că politică externă a României „a avut de suferit în ultimii trei ani și jumătate”.
„Lideri pesediști diletanți au crezut că se pot profila folosind politica externă a României. Eroare! Singurul lucru pe care l-au obținut este decredibilizarea României în relația cu mulți parteneri cu care am avut legături strânse și încredere reciprocă. Știți foarte bine care sunt dosarele ratate de guvernarea pesedistă și aș menționa doar dosarul ONU", a declarat Iohannis.
Președintele a afirmat că „este cazul să reparăm ce au stricat pesediștii, să refacem încrederea partenerilor noștri în România”.
„Convingerea mea fermă e că România trebuie să aibă o politică externă solidă, de succes, de încredere, indiferent de cine guvernează la un moment dat. Acest lucru acum reîncepe să redevină posibil. După mulți ani în care politica externă a fost afectată de guverne eșuate, am ajuns într-o zonă în care putem să fim optimiști că președintele României și guvernul vor colabora loial, așa cum scrie în Constituție", a adăugat Iohannis.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!