Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri, o declarație de presă, șeful statului având o astfel de intervenție publică pentru a patra zi consecutiv. Președintele și premierul au vizitat vineri Unitatea de Suport Medical Bucureștii Noi, un centru de spitalizare pentru persoane noncritice, iniţiativă a două firme private. Pe această cale, el a ținut să mulțumească „tuturor celor care s-au implicat aici, și firmelor, și persoanelor private, și ONG-urilor, și voluntarilor”.
„Suntem într-o facilitate specială aici, într-o hală care a fost amenajată pentru bolnavi de COVID-19 care au simptome foarte ușoare.
Este totul special amenajat aici, este o facilitate total atipică, într-un spațiu gândit pentru depozit sau magazin. Prin inițiativă privată s-a realizat, practic, un fel de spital.
Din capul locului vreau să spun că apreciez foarte, foarte mult această inițiativă privată. Inițiatorii sunt firmele Auchan și Leroy Merlin, dar și multe alte firme, multe ONG-uri au venit în sprijin, cu materiale, cu bani, cu muncă, și au realizat această facilitate pe care am vizitat-o astăzi. Sunt impresionat!
Avem aici multe soluții noi, inovatoare și cred că cei care din păcate vor avea nevoie de un loc aici vor fi foarte mulțumiți de ceea ce găsesc. Această facilitate va fi operată într-un parteneriat. Firmele private și ONG-urile au amenajat totul, dar în practică Institutul Matei Balș și Inspectoratul General pentru Situații d e Urgență va gestiona tot ce se va întâmpla aici. Departamentul de Situații de Urgență a fost implicat în coordonare și amenajare și va coordona în continuare și modul în care funcționează această facilitate în legătură cu celelalte.
Țin să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat aici, și formelor, si persoanelor private, si ONG-urilor, si voluntarilor, fiindcă au fost și mulți voluntari. Înțeleg că ceva similar se va găsi si in altă parte din tară. Eu sunt foarte, foarte bucuros că antreprenorii, ONG-urile, persoanele private au înțeles că este bine să nu lase statul singur să gestioneze această epidemie și ne bucurăm cu toții când vedem că și oamenii de afaceri, ONG-urile vin cu un ajutor practic, binevenit.
Încă o dată, le mulţumesc tuturor. Celor vor veni aici le doresc sănătate, iar dumneavoastră tuturor vă doresc multa sănătate. Vă mulţumesc!”, a declarat președintele, după vizita la unitatea medicală.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!