250 de biciclişti pornesc, astăzi, în cel mai mare marş pe două roţi organizat în România. Se pleacă din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Drobeta Turnu Severin, iar punctul de întâlnire este Alba Iulia, peste 5 zile. Evenimentul este dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire, iar în Capitală, bicicliştii au fost însoţiţi pe o porţiune de drum, chiar de preşedintele Klaus Iohannis.
Seful statului a profitat de ocazie pentru a vorbi despre unitate.
Cei 250 de bicicliști vor strabate zeci de localităţi, cu 20 de km/h. „Pedalăm pentru România" este cel mai mare marş pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire. Startul a fost dat de colegul nostru, Lucian Mîndruță, și de președintele Klaus Iohannis.
Jurnaliștii au profitat de prezența președintelui, astăzi, la startul maratonului „Pedalăm pentru România", dedicat centanarului, și l-au întrebat dacă a terminat de citit documentul prin care Curtea Constituțională îi cere să o revoce pe șefa DNA. Asta, în contextul în care șeful PSD, Liviu Dragnea, vorbea, ieri, despre suspendarea președintelui.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!