Jennifer Lopez împlinește 49 de ani! Visa încă din copilărie să devină artistă, astfel că a început să cânte de la o vârstă fragedă. De-a lungul timpului, a jucat în multe filme. Dar succesul a fost de partea ei abia în anul 1997, când a jucat rolul binecunoscutei și regretatei Selena, în filmul cu același nume. A urmat apoi încă un succes cu filmul "Anaconda", și, în timp, a devenit una dintre cele mai căutate actrițe de la Hollywood.
Pe la sfârșitul anilor '90, și-a început cariera muzicală. Un debut cu succes, în care primul album al lui Jennifer s-a intitulat "On the 6" și conținea hituri precum "If you had my love" sau "Waiting for tonight". Pentru acest album, Jennifer a obținut discul de platină, datorită volumului de vânzări.
A urmat un duet cu Marc Anthony, "No me ames", care i-a adus o nominalizare la premiile Grammy și un premiu Billboard Latin Music Awards.
Jennifer Lopez s-a născut pe data de 24 iulie 1969 într-unul dintre cele mai mari cartiere din New York, Bronx, într-o familie de portoricani. Nu a fost crescută într-o familie de muzicieni, ca multi artiști, ci mama era educatoare la o grădiniță, iar tatăl era specialist în calculatoare. Jennifer a crescut alături de cele două surori, Lynda și Leslie. Jennifer a avut înclinații spre muzică încă de mică când a început să cânte în școlile catolice.
Pentru a-și plăti cursurile de canto și dans aceasta lucra ziua dând lecții de coregrafie și noaptea dansând în cluburile din Manhattan. După participările la castinguri a fost cooptată să apară în videoclipurile cântăreților rap și mai apoi a devenit dansatoare pentru formația New Kids on the Block. A fost respinsă de două ori însă reușește să obțină un rol în serialul "In Living Color" și la scurt timp face parte din trupa de dansatori a lui Janet Jackson lângă care apare în videoclipul piesei "That's the Way Love Goes".
Jennifer Lopez s-a căsătorit pentru prima oară în 22 februarie 1997 cu Ojani Onoa de care divorțează în luna ianuarie a anului 1998, la nici 12 luni după ce și-au unit destinele. La puțin timp aceasta își găsește consolarea în brațele megastarului P. Diddy lângă care nu stă decât un an. Despărțirea vine imediat după un incident care se lasă cu focuri de arme într-un club.
Pe 13 septembrie 2003 era plănuită nunta cu actorul Ben Affleck de care se desparte în prima lună a anului 2004. Apoi, cântăreața s-a căsătorit cu Marc Anthony cu care are doi copii, gemenii Emme și Max.
Jennifer Lopez își lansează propia linie de haine în 2003 - "JLO by Jennifer Lopez", aceasta incluzând diverse tipuri de haine pentru femei tinere și accesorii. La sfârșitul lui 2007 diva retrage linia "JLO" pentru a lansa "JustSweet" special pentru copii.
Din cauza utilizării intensive a blănii în crearea hainelor, Jennifer a atras nemulțumirea celor care susțin drepturile animalelor.
În 2002 a deschis în California un restaurant cubanez, numit "Madre's".
Jennifer intră în industria parfumurilor cu Glow by J.Lo. Acesta este urmat de altele : Still, Miami Glow by J.Lo, Live by Jennifer Lopez, Love at first Glow by J.Lo, Live Luxe, Glow after Dark. De asemenea în linia Glow, diva a introdus și loțiuni de corp și creme bronzante.
Cântăreața-actriță deține compania de film și televiziune Nuyorican Productions.
În 2007 Jennifer a primit premiul Amnesty International ce recunoștea munca divei ca producător și star al filmului Bordertown, film ce avea ca subiect crima a sute de femei din orașul Border din Juares, Mexico.
Cântăreața și actrița latină este, de asemenea, implicată și în promovarea vaccinurilor pentru tuse compulisvă. Lucrează alături de Soubds of Pertussis și March Of Dimes pentru a atrage atenția asupra bolii și pentru a încuraja vaccinarea copiilor.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!