Procurorii-șefi de la DNA și DIICOT nu vor mai putea fi delegați. Mai mult, ministrul Tudorel Toader a explicat că pentru aceste funcții pot candida și judecători care au fost procurori.
Sunt două dintre schimbările aduse legilor justiției prin ordonanța de urgență adoptată în ședința de Guvern de azi.
Ministrul Justiției susține că schimbările au fost cerute de Consiliul Superior al Magistraturii. Iată la ce s-a referit:
- Colegiile de conducere din sistemul judiciar nu vor putea adopta regulamente prin care să adauge la lege, pe motiv că legea nu este clară, predictibilă etc. Opera de legiferare trebuie să rămână doar legiuitorului.
- Pentru funcțiile de conducere de rang înalt, legea prevedea un mandat fix de trei ani, ce poate fi reinvestit. Noutatea de acum este că aceste funcții nu pot fi delegate. Ele se ocupă numai în condițiile legii. Persoanele aflate în prezent în aceste funcții cu delegare le mai pot ocupa 45 de zile. În al doilea rând, pentru aceste funcții pot candida și judecători care au fost procurori.
- Cât privește competența emiterii avizului consultativ, ea va reveni plenului CSM. „N-a fost propunerea mea, a fost a CSM-ului”, spunea Tudorel Toader, fapt dezmințit de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
- România trebuie să selecteze 3 candidați pentru funcția de procuror european, până la 31 martie. La nivelul Ministerului Justiției se va efectua procedura de selecție. Poate candida un procuror, dar și un judecător, care va fi inclus în lista de 3. Unul va fi desemnat, iar cel care va ocupa demnitatea de procuror european se va suspenda din exercițiul funcțiunii de judecător sau procuror.
Urmăriți întreaga conferință de presă a ministrului Justiției, Tudorel Toader:
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!