Parchetul European (EPPO) din Bucureşti a desfăşurat cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro, care implică fonduri UE pentru achiziţionarea de medicamente şi echipamente în timpul pandemiei de Covid-19.
”Potrivit anchetei, în perioada 2020-2022 s-a constituit o reţea infracţională de manipulare a achiziţiilor publice de măşti de protecţie, dezinfectanţi şi alte consumabile medicale pentru spitale, şcoli şi alte instituţii ale statului, în beneficiul unor furnizori prestabiliţi, care făceau parte din schema de fraudare”, conform unui comunicat al Parchetului European, condus de Laura Codruţa Kovesi.
Trei persoane cercetate au fost duse la biroul EPPO din Bucureşti pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecţi, scrie News.ro.
Furnizarea de echipamente medicale a fost finanţată prin programul REACT-EU.
Se estimează că activităţile documentate până acum în cadrul anchetei au cauzat un prejudiciu de peste 8 milioane de euro bugetului UE. Ancheta este în desfăşurare, pentru a stabili amploarea activităţilor infracţionale suspectate şi prejudiciul financiar total cauzat.
EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Este responsabil de investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!