Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a comentat, la RFI, despre actorii care s-au solidarizat cu manifestanţii din stradă. El crede că aceștia nu cunosc foarte bine ordonanţa de urgenţă care modifică legile justiţiei, potrivit News.ro. „Sunt aproape deloc convins că actorii, evident, personalităţi artistice, unele de marcă, ştiau foarte bine ordonanţa împotriva căreia protestau şi că acea ordonanţă cuprindea prevederi care îi afecta direct. Haideţi să fim serioşi un pic totuşi în ţara asta”, a afirmat Dumitru Buzatu.
„Probabil că a fost voinţa actorilor de acolo, nu cred că i-a scos cineva să protesteze. Sunt aproape deloc convins că actorii, evident, personalităţi artistice, unele de marcă, ştiau foarte bine ordonanţa împotriva căreia protestau şi că acea ordonanţă cuprindea prevederi care îi afecta direct. Haideţi să fim serioşi un pic totuşi în ţara asta”, a afirmat Buzatu.
Întrebat de unde ştie că aceştia nu cunosc conţinutul ordonanţei, Buzatu a spus: „M-am aplecat cu foarte-foarte mare atenţie asupra acestei Ordonanţe şi am văzut că e destul de complexă, adică trebuie ceva timp, cultură juridică, aş zice chiar şi îndrumare în cazul unui om care nu se ocupă cu lucrurile astea, ca să pricepi toate aspectele respective. Eu nu cred că actorii au făcut treaba aceasta într-un mod conştient sau poate chiar pe baza unui curs. Totuşi, n-ar fi bine ca înainte de a face anumite lucruri, să vedem despre ce este vorba? Ştim de asemenea foarte bine că împotriva principiilor e greu să protestezi. (...) În fine, pentru principiile respective, pentru... de acord. Dar ideea de principiu, ca lucru prim care e aşezat la baza lumii acesteia nu cred că era chiar o idee care se afla în toate minţile care protestau în evenimentele care s-au succedat”.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!