Adrian Marțian, tatăl celor trei fraţi care au fost daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara şi care au fost găsiţi, alături de acesta, în Serbia, a fost reţinut, după aproape două ore de audieri, şi dus în Centrul de Reţinere şi arestare Preventivă Deva. Copiii au fost preluaţi de DGASPC şi duşi într-un centru de plasament, scrie News.ro.
”În urmă cu puţin timp, ca urmare a probatoriului administrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, bărbatul de 54 de ani, din Simeria, a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi arestare Preventivă Deva şi urmează a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale”, a transmis IPJ Hunedoara, într-un comunicat de presă, vineri.
Cei trei fraţi au fost preluaţi de DGASPC Hunedoara.
”Totodată, faţă de cei trei minori a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgenţă, în cadrul unei unităţi din subordinea D.G.A.S.P.C. Hunedoara. Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările în acest caz şi colaborează cu autorităţile pentru protecţia minorilor şi pentru a asigura respectarea tuturor prevederilor legale”, se mai arată în comunicat.
Cei 3 copii, de 7, 9 şi 11 ani, precum şi tatăl acestora, un bărbat de 54 de ani, din Simeria, au fost preluaţi vineri dimineaţă de o echipă mixtă, formată din poliţişti şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Hunedoara, de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porţile de Fier 1.
Bărbatul a fost audiat, vineri, de poliţiştii din judeţul Hunedoara. El a declarat că nu a apucat să îşi facă un plan împreună cu copiii săi.
”A fost o chestie la care nici nu am apucat să mă gândesc”, a declarat bărbatul jurnaliştilor, înainte de a intra la audieri la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Marţian Antonio Adrian, Marţian Rania Adriana şi Marţian Raisa Antonia au fost găsiţi, joi, de autorităţi în oraşul Nis din Serbia, alături de tatăl lor, care avea ordin de protecţie emis pe numele său şi nu avea voie să se apropie de copii.
Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.
Potrivit presei locale, părinţii celor trei copii, Adrian şi Roxana Marţian, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia lor. Roxana Marţian a obţinut ordin de restricţie pentru tatăl copiilor, astfel că acesta şi-a montat o rulotă în apropierea locuinţei copiilor săi, pentru a fi aproape de aceştia.
Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că situaţia celor trei fraţi daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara se afla în atenţia DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie.
Cei trei fraţi fuseseră încredinţaţi de instanţă mamei, în condiţiile în care ambii părinţi au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor, în timp ce împotriva tatălui este emis un ordin de protecţie prin care este obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de copii şi de mama lor. Cu toate acestea, el locuia în apropierea casei în care erau găzduiţi temporar copiii, într-o rulotă.
În acest caz, Poliţia s-a sesizat din oficiu pentru lipsire de libertate. În cazul copiilor se va lua măsura plasamentului de urgenţă într-un centru al DGASPC Hunedoara.
Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi a anunţat, joi seară, că face verificări privind modul în care cei trei copii din Hunedoara au ieşit din ţară, fiind găsiţi cu tatăl lor în Serbia. Bărbatul şi mama copiilor sunt în proces privind custodia, existând un ordin de protecţie care interzice bărbatului să se apropie de copii. În plus, custodia în acest moment este acordată mamei.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!