O judecătoare din Gherla (județul Cluj) a fost găsită moartă, săptămâna trecută, în apartamentul ei. Colegii ei de lucru au fost cei care au alertat autoritățile întrucât aceasta nu mai răspundea la telefon.
Andrada Ștefana Pavel, judecătoarea de la Judecătoria Gherla, a murit brusc cu doar câteva zile în urmă, conform clujust.ro. Potrivit surselor judiciare, se pare că posibila cauză a tragicului eveniment a fost o supradoză de antidepresive și somnifere. Cei care o cunoșteau o descriu drept o persoană harnică și devotată, calități care i-au adus o suprasolicitare impresionantă la locul de muncă. În ziua morții sale, pe 13 septembrie, judecătoarea avea în lucru aproape 50 de cazuri de judecată.
Alarmați de această situație, au sunat imediat la 112. La scurt timp după apel, echipajele de salvare au sosit la locuința judecătoarei, unde au descoperit-o pe aceasta fără viață.
„La data de 13 septembrie a.c., in jurul orei 12.15, Politia municipiului Gherla a fost sesizata despre faptul ca o femeie de 32 ani, nu mai raspunde la telefon. S-a patruns in locuinta cu sprijinul ISU Cluj, unde femeia a fost gasita decedata in locuinta. Se efectueaza cercetari in vederea stabilirii cauzei decesului”, a declarat IPJ Cluj.
„Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profundul regret pentru încetarea fulgerătoare din viaţă a doamnei PAVEL ANDRADA-ȘTEFANA, judecător în cadrul Judecătoriei Gherla şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!”, scrie în mesajul CSM publicat pe site-ul instituției.
Andrada Ștefana Paul a fost numită judecător stagiar în 2019, iar după doi ani a fost numită judecător prin decret al președintelui țării, la Judecătoria Gherla. Se pare că aceasta suferea de o boală gravă de plămâni.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!