Un om de afaceri din Sibiu a murit marți la spital, după ce cu două nopți înainte a fost bătut violent de trei hoți chiar în propria casă. Bărbatul de 50 de ani se numește Adrian Kreiner și locuia într-un cartier select al orașului, scrie oradesibiu.ro. Anunțul a fost confirmat și de logodnica bărbatului. Suspecţii nu au fost încă găsiţi.
„Cei care ne-au atacat duminică noaptea, in timp ce dormeam, prin faptele lor au reușit sa il omoare pe, iubitul meu, logodnicul meu, bărbatul meu din ultimii 18 ani, Adrian Kreiner. Acum o oră a fost confirmat decesul, va mulțumesc pentru toate gândurile bune și vă rog pe voi toți și presa ca în perioada următoare să îmi respectați intimitatea durerii pe care mereu am trăit-o în liniște”, a scris femeia pe pagina sa de Facebook.
„Din păcate, deși medicii au făcut tot ce era posibil ca să-i salveze viața, pacientul a decedat în cursul acestei seri (marți - n.r.). Pe această cale transmitem condoleanțe familiei”, a transmis Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului din Sibiu.
Hoții nu au fost încă prinși și se pare că purtau cagule, fiind dificilă identificarea lor. Au intrat în noaptea de duminică spre luni în vila de pe strada Moldoveanu și l-au găsit pe proprietar dormind pe canapea, la parter. Logodnica lui și fiica dormeau la etajul vilei. Când a auzit zgomote la parter, iubita s-a ascuns într-un dulap, iar fiica în vârstă de 23 de ani a coborât și a fost și ea agresată și amenințată cu un pistol.
Bărbatul de 50 de ani era în stare gravă, în comă, după ce a fost lovit în mod repetat la nivelul capului, trunchiului şi membrelor. Suspecţii l-au imobilizat legându-l de mâini şi de picioare. Fiica lui Kreiner, în vârstă de 23 de ani, a fost şi ea bruscată şi ameninţată cu pistolul pentru a le spune unde sunt banii. După ce l-au bătut crunt, cei trei bărbați care purtau cagule au furat mai multe ceasuri de valoare și apoi s-au făcut nevăzuți. Polițiștii nu au reușit să îi găsească până acum.
Adrian Kreiner a pus bazele propriului său business acum 18 ani. În 2005, el a înființat în apropiere de Sibiu o firmă specializată în producția de piese și componente destinate industriei auto. În ultimul an, afacerea sa a înregistrat venituri în valoare de 127 de milioane de lei și un profit impresionant de peste 2.400.000 de lei.
În paralel cu activitatea sa de antreprenoriat, Adrian a investit în criptomonede și avea o pasiune puternică pentru cursele de raliu. De asemenea, a fost posesorul mai multor mașini de lux. Era, în același timp, business advisor într-o firmă care încurajează investiţiile în afaceri locale cu ajutorul blockchain.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!