O crimă de o brutalitate extremă a zguduit Capitala în noaptea de marți spre miercuri, când un șofer de ride-sharing a fost atacat mortal de un client. Incidentul a avut loc în apropierea localității Snagov, unde șoferul, un bărbat de 31 de ani, a fost înjunghiat de zeci de ori de către un tânăr de 21 de ani din județul Prahova. După comiterea crimei, agresorul a abandonat trupul neînsuflețit într-o zonă împădurită, iar ulterior a incendiat mașina victimei în localitatea Brazi.
Potrivit surselor, victima a preluat cursa direct prin telefon, nu prin aplicația de ride-sharing, transportându-l pe tânăr de la Ploiești către Bărcănești. La un moment dat, între cei doi a izbucnit un conflict, iar în zona Snagov, agresorul a cerut șoferului să oprească. După ce au coborât din mașină, tânărul a atacat șoferul cu un cuțit, aplicându-i multiple lovituri.
După crimă, individul a luat mașina victimei și, deși nu avea permis, a condus până în localitatea Bătești, din comuna prahoveană Brazi, unde a incendiat vehiculul. Ulterior, acesta s-a întors acasă la concubina sa din Bărcănești, căreia i-a povestit despre fapta comisă înainte de a merge la somn.
Flăcările autoturismului au atras atenția localnicilor, care au alertat imediat autoritățile printr-un apel la 112. După stingerea incendiului, pompierii au observat că circumstanțele erau suspecte și au anunțat poliția. Forțele de ordine au început investigațiile, analizând traseul șoferului și urmărind imaginile de pe camerele de supraveghere.
În scurt timp, anchetatorii au reușit să îl identifice și să-l rețină pe tânărul de 21 de ani, care și-a recunoscut ulterior fapta în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Inițial, acesta a declarat că a fost obligat să incendieze mașina, dar în cele din urmă a mărturisit că a comis crima.
„Poliţiştii Secţiei Rurale Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi noaptea trecută, în jurul orei 00:30, cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii Brazi, se manifestă un incendiu la un autoturism”, a declarat IPJ Prahova. Cercetările au fost extinse rapid, iar suspectul a fost depistat și reținut.
Ancheta este în desfășurare sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciile de Investigații Criminale Prahova și Ilfov. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cazul este investigat pentru a clarifica toate circumstanțele care au condus la această crimă cutremurătoare.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!