Conform celor mai recente date statistice, județul Botoșani este unul dintre cele mai sărace județe din România, iar peste 65% din populație nu are serviciu. Oamenii sunt întreținuți într-o formă sau alta de statul român, scrie botosaneanul.ro.
Peste 40.000 de persoane, dintre cele apte de muncă, nu sunt dispuse să urmeze un curs de calificare sau să-și depună dosar pentru șomaj. Județul Botoșani are o populație de aproximativ 360.000 de locuitori, conform ultimului recensământ. Dintre aceștia, apți de muncă sunt doar 107.000, adică mai puțin de jumătate din populație. Cei mai mulți sunt pensionari. Dintre cei buni de muncă, peste 40.000, conform statisticilor oficiale, nu au un loc de muncă, dar nici nu și-au depus dosar de șomaj și nu participă la vreun curs de calificare, mai scrie sursa citată.
În unele comune precum Dângeni sau Hilișeu Horia s-au făcut adevărate burse ale locurilor de muncă pentru a le găsi serviciu sătenilor. Dar puțini au fost interesați.
„Am stat acasă, nu-mi bat capul pe trei lei. Salarii mici, umblătură. Aici mai găsesc eu ceva”, mărturisește un sătean din Dângeni.
Oamenii mai în vârstă sunt revoltați de atitudinea consătenilor care se complac în sărăcie și lipsă de ocupație.
„Țigara și băutura îs la putere. Dacă pleci la muncă nu mai poți da pe la crâșmă. Aici mai dă o casă, mai bagă un rachiu”, spune un sătean mai în vârstă din Dângeni.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!