Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că un puitor de mine, cu o grupă de scafandri la bord, a plecat spre Sulina pentru a face verificări în zona navei care a suferit o explozie. De asemenea, un elicopter IAR-330 este pregătit, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, să intervină, în funcţie de solicitări.
„Cu privire la situaţia navei comerciale Seama, sub pavilion Togo, care a raportat o explozie la bord în cursul dimineţii de 20 septembrie, în jurul orei 6.50, conducerea Statului Major al Forţelor Navale a ordonat, conform procedurilor operaţionale, trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acţiona în sprijinul autorităţilor civile responsabile de intervenţie şi pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine «Viceamiral Constantin Bălescu» 274, cu o grupă de scafandri EOD la bord. Nava militară a plecat din portul militar Constanţa în jurul orei 08.15”, au transmis reprezentanţii MApN.
Sursa citată a adăugat că un elicopter este pregătit să intervină dacă va fi solicitat.
“De asemenea, un elicopter IAR-330 Puma din serviciul de căutare-salvare, din dotarea Forţelor Aeriene Române, este pregătit pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu să intervină, în funcţie de solicitări. Planurile de activităţi şi procedurile operaţionale ale Forţelor Navale Române au fost adaptate rapid la situaţia actuală de securitate, odată cu declanşarea războiului din Ucraina în luna februarie a anului 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de ameninţări în spaţiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securităţii colective a Alianţei Nord-Atlantice”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Apărărării.
MApN a completat că Forţele Navale Române desfăşoară în permanenţă de monitorizare în Marea Neagră, cu nave militare, elicoptere IAR-330 Puma Naval, drone de cercetare maritimă, detaşamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) şi prin Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor din subordinea Direcţiei Hidrografice Maritime.
O explozie a avut loc, miercuri dimineaţă, la bordul unei nave aflate în rada Portului Sulina, iar echipajul a fost preluat de echipele de intervenţie şi adus în siguranţă în port, urmând să fie evaluat medical. Autoritatea Navală Română a precizat că nava, care transporta ciment şi aştepta intrarea pe canalul Bîstroe, este în prezent ancorată şi se încearcă salvarea ei. Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată. Autoritatea Navală Română face cercetări pentru a stabili din ce cauze s-a produs explozia.
Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat că nava sub pavilion Togo care ar fi fost afectată de explozie în rada Portului Sulina este ancorată şi se încearcă salvarea acesteia şi a precizat că navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată în urma acestui incident.
“O navă sub pavilion Togo, ce transporta ciment, a raportat la ora 6.50 o explozie la compartimentul maşină şi a solicitat abandonul navei. Acesta se afla la aproximativ 7 Mm est de Sulina. Autoritatea Navală Română, prin intermediul MRCC a solicitat de urgenţă asistenţa navei ARSVOM SAR Ares şi a unei nave aparţinând Politiei de Frontieră pentru salvarea celor 12 membri de echipajului. Salvatorii au ajuns imediat la locul incidentului, iar echipajul a fost preluat în siguranţă şi transportat în Portul Sulina”, au transmis reprezentanţii ANR.
Sursa citată menţionat că nava cargo SEAMA, ce are o lungime de 90m şi 14m lăţime este ancorată în acest moment şi se încearcă salvarea ei. Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată.
Reprezentanţii ANR au menţionat că nava sub pavilion Togo a ajuns în rada Portului Sulina în data de 12 septembrie şi aştepta intrarea pe canalul Bîstroe.
Autoritatea Navală Română a mai anunţat că specialiştii instituţiei fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!