Petrecere ad-hoc, în miezul zilei, la Eforie, printre valurile mării. Un turist dornic de distracție a intrat cu o boxă în apă, a dat drumul la manele și i-a invitat pe cei de pe plajă să i se alăture.
Potrivit imaginilor obținute de Eforie Online și postate pe Facebook, unde au fost vizionat până acum de 1,7 milioane de ori, distracția s-a încins rapid. Cu o bere în mână și boxa la purtător, petrecărețul a fost imediat înconjurat de zeci de persoane care aplaudau, dansau și filmau.
Părerile internauților au fost împărțite. "Felicitări, distracție la maxim, oameni frumoși"; "Gata, venim"; "Foarte frumos, așa să tot stai la mare"; "Fix unde mi-aș dori să fiu", au scris doritorii de distracții asemănătoare. Alții nu au fost la fel de plăcut impresionați, considerând că aceste scene nu fac o reclamă bună turismului pe litoralul românesc. "Fascinant! Dansuri orientale, apă cristal, Ecoli, totul la grămadă"; "Spunea cineva: Avem o țară minunată, păcat că e locuită"; "Clar nu avem șanse de izbândă".
"Când lua Vali Vijelie microfonul și cântă manele pe plajă în Zanzibar atunci era fiță...aici e prost gust? Depinde de figurile pe care le avem....", a concluzionat un alt internaut.
Citește și: Cât au plătit 10 persoane pentru un prânz luat pe litoralul românesc. Trei pești au costat 1.764 de lei
Citește și: Mașină blocată pe plaja din Eforie Nord. Șoferul, în vârstă de 18 ani, a fost amendat cu 10.000 de lei
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!