Un urs şi-a făcut apariţia, marţi, pe Aleea Peleşului, una dintre cele mai frecventate zone turistice din staţiunea Sinaia. Autorităţile au emis mesaj RO-Alert privind prezenţa animalului.
Prezenţa unui urs a fost semnalată marţi, în jurul orei 11:30, pe Aleea Peleşului din staţiunea Sinaia, situată în una dintre cele mai frecventate zone turistice din oraş, relatează News.ro.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a emis mesaj RO-Alert. De asemenea, în zonă a fost trimisă, preventiv, o ambulanţă SMURD.
Este pentru a doua oară în mai puţin de o lună când urşii îşi fac apariţia în staţiune, în zona domeniului regal de la Sinaia.
Şi la finalul lunii iulie turiştii şi localnicii aflaţi în zonă au primit un mesaj RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe Aleea Peleşului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!