Acum la Digi FM HARRY STYLES - As It Was

Lucruri de știut despre Croația

croatia

Tara, cu aproximativ 4,5 milioane de cetețeni, are în spate un trecut zbuciumat, cu evenimente marcante până de curând. A făcut parte din fosta republică Iugoslavia până în 1991, când și-a declarat independența, iar în 1995 s-a încheiat războiul de independență.

Din cauza varietății mari de dialecte din Croația, este ceva obișnuit să întâlnești cetățeni care nu se înțeleg între ei.

În 2011, FORBES a inclus această țară în top 12 a celor mai bune locuri unde îți poți petrece pensia. Unul dintre motive a fost că pensionarii nu plătesc taxe în Croația.

Există un muzeu al broaștelor. Dar nu oricum! Broaștele sunt împăiate și “puse” în diferite situații umane. De exemplu, există câteva broscuțe care joacă poker, altele sunt așezate în bănci, ca la școală, iar altele fac parte dintr-o orchestră.

Croatii susțin că au inventat cravata, în timpul războiului prusac din secolul al XVII-lea. Se pare că mercenarii croați purtau eșarfe în jurul gâtului, fiind un fel de cravate.

Cel mai mic oraș din lume se află în Croația și se numește Hum. Are o populatie de... 21 de oameni.

Croatia are 1246 de insule. Este cea mai bună zonă pentru bronz, deoarece se bucură de 2715 ore de soare pe an. Pentru că tot vorbim despre soare, Alfred Hitchcock spunea că cele mai frumoase apusuri din lume se văd din orașul Zadar.

Croația are cea mai mare colecție de rămășițe de neanderthalieni, din lume.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Josip Dabro
Vicepremierul Croaţiei a demisionat după ce în presă a apărut o înregistrare video cu el...
Zoran Milanovic/ Profimedia
Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Preşedintele în exerciţiu, favorit
Alegeri prezidenţiale în Croaţia/ Profimedia
Alegeri prezidenţiale în Croaţia. A început primul tur, în care şeful statului este dat drept...
Poliție Croaţia/ Shutterstock
Atac cu cuţitul la Zagreb. Un elev a fost ucis şi alte opt persoane rănite, inclusiv cinci...
Te-ar putea interesa și
Croația/ Shutterstock
Croaţia vrea să limiteze închirierea apartamentelor în scop turistic, pentru a rezolva criza...
Croatian,Police,Forces,Car.,Emblem,And,Name,Of,Croatian,Police.
Doi români, suspectaţi că au intrat prin efracţie în zeci de apartamente din Croația, arestați...
Atac armat la un cămin de bătrâni din Croația/ Profimedia
Cine este bărbatul care a comis masacrul de la azilul de bătrâni din Croația. Șase persoane...
Atac armat la un cămin de bătrâni din Croația/ Profimedia
Atac armat la un cămin de bătrâni din Croația. Cinci persoane și-au pierdut viața
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Improvizații peste improvizații la Dinamo! Cum arată primul 11 pentru meciul cu Universitatea Craiova
Improvizații peste improvizații la Dinamo! Cum arată primul 11 pentru...
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Papa Francisc
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
primavara, cuplu la plimbare prin parc
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate zonele țării
Papa Francisc și verișoara lui, Carla Rabezzana
Verișoara de 93 de ani a papei Francisc, după moartea acestuia: "Sunt extrem de îndurerată"...
papa francisc, pandemie covid
Imaginea care a marcat pandemia. Papa Francisc, singur în ploaie, în Piața San Pietro pustie...